Studiile superioare de doctorat, ciclul III, conform Cadrului European al calificărilor, corespund nivelului 8 în sistemul de Clasificare Internațională Standard a Educației (ISCED-2011).
Accesul la studii în ciclul III de studii superioare de doctorat la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău se organizează în fiecare an la programele de doctorat autorizate, în conformitate cu legislația din domeniul educației. La concursul de admitere pot participa candidații deținători ai diplomei de studii superioare de master sau ai unui act de studii echivalent, recunoscut de structura abilitată cu recunoașterea și echivalarea actelor de studii și a calificărilor.
Studiile superioare de doctorat sunt organizate cu frecvență și cu frecvență redusă.
Planul de înscriere a candidaților la studiile superioare de doctorat cu finanțare de la bugetul de stat se aprobă de Guvern, cu taxă de studii – de Universitate.
Durata studiilor constituie 3 ani pentru studiile cu frecvență și 4 ani cu frecvență redusă, acumulând 180 de credite de studii transferabile (ECTS). Creditele transferabile de studii au rolul de a facilita mobilitatea doctoranzilor în cadrul universităților în interiorul țării și dintr-o țară în alta prin recunoașterea calificărilor academice și a perioadelor de studiu.
Studiile superioare de doctorat se realizează prin programe de două tipuri:
- doctorat științific, care are ca finalitate producerea de cunoaștere științifică originală, recunoscută pe plan internațional. Doctoratul științific constituie o precondiție pentru dezvoltarea carierei profesionale în învățământul superior și în cercetare;
- doctorat profesional, în domeniile artelor și sportului, are ca finalitate producerea de cunoaștere originală în baza aplicării metodei științifice și a reflecției sistematice asupra unor creații artistice sau asupra unor performanțe sportive de înalt nivel național și internațional. Doctoratul profesional poate satisface precondiția pentru dezvoltarea carierei profesionale în învățământul superior și în cercetare în domeniile artelor și sportului.
Studiile superioare de doctorat se finalizează cu susținerea publică a tezei de doctorat, cu conferirea titlului de doctor și cu eliberarea diplomei de doctor de către UPS „Ion Creangă”, în urma confirmării titlului științific de către Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educației și Cercetare.
În cazul finalizării studiilor superioare de doctorat fără susținerea publică a tezei de doctorat se eliberează un certificat care atestă frecventarea studiilor superioare de doctorat în domeniul respectiv, ceea ce constituie experiență profesională de cercetare.
Diploma de doctor conferă dreptul de a profesa în domeniul științelor educației/ artei/sportului, precum și de a ocupa posturi în instituții de învățământ superior, în organizații din sfera științei și inovării, dar și în alte instituții și organizații din economia națională. Diploma de doctor conferă și dreptul de înscriere în programele de postdoctorat.
Organe de conducere privind organizarea studiilor superioare de doctorat
Organizarea și evaluarea studiilor superioare de doctorat
Externe:
- Ordin cu privire la aprobarea dosarului, a criteriilor și indicatorilor de performanță în vederea autorizării de funcționare provizorie a Școlilor doctorale, nr. 118 din 06.03. 2015
- Dreptul de organizare a studiilor superioare de doctorat instituțiilor de învățământ superior, consorțiilor, parteneriatelor naționale și internaționale. Hotărârea Guvernului nr. 816 din 11.11.2015
- Ghid de evaluare externă a programelor de studii de doctorat. Chișinău, 2016
Interne:
Organizarea procesului de studii superioare de doctorat
Externe:
- Regulament privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III, aprobat prin Hotărârea GuvernuluiRM nr. 1007 din 10.12.2014
- Planul-cadru pentru studiile superioare de doctorat, ciclul III. Ordinul MECC nr.1036 din 28.09.2020
Interne:
- Regulament instituţional de organizare şi studiilor universitare de doctorat, aprobat în şedinţa Senatului PV nr. 8 din 08.04.2015
- Regulament de organizare și desfășurare a programelor de postdoctorat în cadrul Universității Pedagogice de Stat “Ion Creangă” din Chișinău, aprobat în ședința Senatului PV nr. 9 din 28.02.2019
Elaborarea și susținerea tezelor de doctor
Extene:
- Regulamentul de atribuire a calificativelor tezelor de doctorat, Ordin MECC nr.514 din 05.12.2017
- Ghidul de redactare a tezei de doctor / doctor habilitat. Anexa la Decizia Consiliului de Conducere al ANACEC nr.5 din 18.12.2018
- Ordin MEC cu privire la măsurile de antiplagiat, nr.635 din 23.05.2019
- Ordin privind modalitatea de examinare online a tezelor de doctorat, nr. 9A din 06 mai 2020
- Ordin cu privire la a aprobarea Recomandărilor privind elaborarea și susținerea tezei de doctor habilitat / lucrării de sinteză nr.10-A din 25.02.2021
Interne:
- Procedura de evaluare și susținere a tezei de doctor în cadrul Universității Pedagogice de Stat “Ion Creangă” din Chișinău, aprobat în ședința Senatului din 30.04.2023
- Regulamentul instituțional privind verificare a similitudinilor în tezele de doctor și doctor habilitat. Aprobat în ședința Consiliului Științific din 11.09.2019
- Ghid de redactare a tezei de doctorat, 2017, ȘDȘE
Competiţia Proiectelor Ştiinţifice și Organizarea Concursurilor
Externe:
- Metodologia de organizare a competițiilor proiectelor științifice pentru repartizarea între Școli doctorale, Ordinul nr. 936 din 29.09.2015
- Planul de repartizare între școli doctorale a granturilor la bugetul de stat, Ordinul nr. 1100 din 19.10.2015
- Metodologia de desfășurare a competiției proiectelor științifice pentru repartizarea granturilor la bugetul de stat, Ordinul nr. 86 din 08.02.2016
- Planul de repartizare între școli doctorale a granturilor la bugetul de stat, Ordinul nr. 504 din 22.06.2017
- Planul de repartizare între școli doctorale a granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat Ordinul nr. 1390 din 14.09.2018
- Planul de repartizare între școli doctorale a granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat, Ordinul nr. 1140 din 13.09.2019
- Planul de repartizare între școli doctorale a granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat, Ordinul nr. 966 din 11.09.2020
- Planul de repartizare între școli doctorale a granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat, Ordinul nr. 1407 din 20.10.2021
- Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului național „Teza de excelență a anului”. Anexă la Decizia CC al ANACEC nr. 4 din 18.12.2018
- Metodologia de evaluare a dosarelor pentru acordarea Bursei de excelență a Guvernului și Bursei pe domenii științifice pentru studenți-doctoranzi, ordin MECC nr. 1111 din 09.10.2020
Interne:
- Metodologia de desfășurare a competiției proiectelor şt. pentru repartizarea granturilor doctorale de la bugetul de stat în cadrul SDSE, aprobat CSSUD, 15.10.18
- Regulamentul instituțional privind verificarea similitudinilor în tezele de doctor și doctor habilitat, aprobat în ședința consiliului științific din 11.09.2019
Publicarea rezultatelor cercetărilor științifice
Externe:
- Lista bazelor de date acceptate de către ANACEC pentru publicarea rezultatelor în vederea confirmării titlurilor științifice. Aprobată prin Decizia Consiliului de Conducere al ANACEC nr. 2 din 27.12.2019
- Tipurile de lucrări acceptate de către ANACEC în vederea confirmării titlurilor științifice. Aprobat e prin Decizia Consiliului de Conducere al ANACEC nr. 2 din 27.12.2019
- Model de prezentare a listei lucrărilor științifice la tema tezei/lucrării de sinteză
Conducători de doctorat
- Metodologia aprobării conducătorilor de doctorat. HOTĂRÎREA Nr. HG326/2019 din 18.07.2019
- Indicatori de performanță științifică pentru abilitare doctorat, Ordin MECC, nr. 1144 din 16.09.19
- Limita de coordonare a doctoranzilor, scrisoarea ME nr. 03/14-259 din 17.03.2016
Titluri științifice
Externe:
- Metodologia de conferire și confirmare a titlurilor științifice, HG 23/2023 din 18.01.2023
- Corelarea titlurilor științifice confirmate cu domeniile și ramurile Nomenclatorului specialităților științifice (HG199/2013), Decizia Consiliului de Conducere al ANACEC nr. 2 din 27.12.2019
- Ordin privind aplicarea cadrului normativ de conferire si confirmare a titlurilor științifice și științifico-didactice, nr. 570 din 22.06.2020
Reviste științifice
Externe:
- CIORBĂ Constantin, prof. univ., dr. hab., președinte
- RACU Igor, prof. univ., dr. hab.
- CUZNEȚOV Larisa, prof. univ., dr. hab.
- SADOVEI Larisa, dr., conf. univ.
- URSU Valentina, dr., conf. univ.
- MATRAN Tatiana, doctorandă
- Președinte CSSUD: prof. univ., dr. hab. Ciorbă Constantin
- E-mail: ciorba.constantin@upsc.md, ciorbaconst@yahoo.com
- Audiențe: marți și joi, orele: 10.00 – 12.00, biroul 4, bl. 2 de studii, tel. (+373) 22 35 84 72
Evenimente și anunțuri recente
Susținerea în cadrul Comisiei de îndrumare a tezei de doctor în Științe ale Educației
Candidat: MEIROȘU Ionela Conducător științific: OVCERENCO Nadejda, doctor, conferențiar universitar Tema tezei: „FUNDAMENTE PSIHOPEDAGOGICE ALE EDUCAȚIEI PARENTALE ÎN CONTEXTUL FORMĂRII ORIENTĂRILOR AXIOLOGICE LA...
Susținerea în cadrul Comisiei de îndrumare a tezei de doctor în Științe ale Educației
Candidat: Liliana SCINTEI Conducător științific: Ludmila ARMAȘU-CANȚIR, dr., conf. univ. Tema tezei: „ Formarea la școlarul mic a competenței de receptare a mesajului oral prin strategii de ascultare și...
Susținerea în cadrul Comisiei de îndrumare a tezei de doctor în Psihologie
Candidat: Gabriela LEUȚANU Conducător științific: Angela CUCER, dr., conf. cercetător Tema tezei: „TRAUMELE PSIHOEMOȚIONALE ȘI CONSECINȚELE ACESTORA ASUPRA DEZVOLTĂRII PERSONALITĂȚII” Specialitatea științifică: 511.02 – Psihologia dezvoltării și psihologia...
Se anunță examinarea tezei de doctor habilitat în științe ale educației în ședința Comisiei de susținere publică a tezei de doctor habilitat Candidat: Svetlana TURCEAC, doctor în științe...
Susținerea în cadrul Comisiei de Îndrumare a tezei de doctor în Istorie
Candidat: Tatiana BUJOREAN Conducător științific: LILIANA CONDRATICOVA, dr. hab. în istorie, dr. hab. în studiul artelor, secretar științific general al Academiei de Științe a Moldovei Tema tezei: COORDONATE ALE...
Se anunță examinarea tezei de doctor habilitat în științe ale educației în ședința Comisiei de Susținere Publică Candidat: SANDULEAC Sergiu, dr., conf. univ. Tema tezei:...