La 19 martie 2023, în cadrul Facultății de Biologie și Chimie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangăˮ din Chișinău a avut loc a IV-a ediție a Concursului Internațional „Tânărul cercetător”.
Pentru participarea la concurs, au fost depuse proiectele a peste 100 de echipe de elevi din Republica Moldova și România. Concursul s-a desfășurat pe două direcții: 1. Proiecte STEM; 2. Proiecte de cercetare. Din toate dosarele depuse au fost selectate cel mai bine argumentate științific primele 100 de dosare, care au fost evaluate de către comisiile de la cele 2 direcții.
La eveniment, au fost prezenți peste 300 participanți. Au fost oferite o serie de mențiuni: Premiul Mare (2), Cupa de Aur (2), Cupa de Argint (2), Cupa de Bronz (2), Medalii de Aur (10), Medalii de Argint (14), Medalii de Bronz (20).













