Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă invită la ceremonia oficială de lansare a subproiectului instituțional Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii, finanțat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Învățământul superior din Moldova” și implementat de Ministerul Educației Cercetării al Republicii Moldova în perioada 2020-2025. Valoarea totală a subproiectului este de 2.141.500 Euro.
Ceremonia oficială de lansare a subproiectului va avea loc în data de 13 decembrie 2022, la ora 11.00, în Clasa Viitorului, bloc. nr. 1, UPSC (str. I. Creangă, nr. 1).
Agenda evenimentului poate fi accesată aici:
La eveniment vor participa Anatolie TOPALĂ, Ministrul Educației și Cercetării, consultanții MEC ai PÎSM, administrația universității, cadre didactice, cercetători, studenți, partenerii UPSC din piața muncii, alte categorii de beneficiari ai proiectului.
Subproiectul UPSC se axează pe creșterea impactului pozitiv asupra formării inițiale a cadrelor didactice în sistemul de învățământ universitar prin intervenții strategice, ancorate în cadrul de priorități naționale și instituționale pe sectorul educațional și are drept scop reconceptualizarea programelor de studii pedagogice din perspectiva integralizării, abordării praxiologice și digitalizării procesului de formare profesională, în acord cu cerințele pieței muncii.