La mulți ani, România!

În fiecare an, pe 1 decembrie, românii sărbătoresc Ziua Naţională a României. Evenimentul marchează cel mai important moment din istoria românilor, cel în care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu Regatul Român, în anul 1918. Atunci, toate provinciile în care locuiau români s-au unit sub un singur stat, România.

Comunitatea academică de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău își exprimă profunda gratitudine pentru frumoasele relații de colaborare cu statul român, pentru parteneriatele fructuoase cu instituțiile de învățământ superior din România, care, pe parcurs, au adus și aduc beneficii bilaterale remarcabile în domeniul educației.

La mulți ani, România!

Loading