Skip to content

Oportunitate pentru tineri – Programul de Mentorat „Busola Tineretului”

Dragi studenți,

Asociația Obștească „FĂCLIA” vă invită să descoperiți Programul de Mentorat „Busola Tineretului” – o inițiativă națională care conectează tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani din Republica Moldova cu profesioniști din
diaspora, sprijinindu-i să-și găsească drumul în carieră.

Implementarea acestei inițiative este realizată cu sprijinul proiectelor „Fondul de consiliere în politici” și „Promovarea
angajării tineretului în Moldova”, finanțate de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și
implementate de GIZ Moldova.

Activitățile se vor desfășura în perioada septembrie – noiembrie 2025, în format online, la ore adaptate posibilităților
participanților, astfel încât să le permită să îmbine studiile, munca și activitățile personale cu dezvoltarea lor
profesională.

Beneficii pentru tineri:

  • Mentorat personalizat – fiecare tânăr va avea alături un mentor din diaspora sau reîntors în țară, care să-l
    ghideze pas cu pas în domeniul carierei.
  • Ateliere interactive în domeniul planificării carierei, competențelor transversale, antreprenoriatului și
    inteligenței artificiale.
  • Model inspirațional, contact direct cu oameni de succes care au reușit în țară și peste hotare, acces la rețele
    profesionale.
  • Înscrierea se face online, până la data de 7 septembrie 2025, accesând https://busoia.md/ sau direct formularul
    de înregistrare, aici.
  • Persoana de contact: Carolina Butușneanu, 068233484, [email protected]
  • Tinerii interesați sunt invitați să participe la sesiunea de orientare, care va avea loc luni, 8 septembrie 2025, la ora
    18:00, online în vederea prezentării structurii programului și familiarizării cu modul de desfășurare a sesiunilor.

Loading