Skip to content

Denim Day, la UPSC

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău se alătură campaniei Denim Day, lansată anual de Centrul Internațional „La Strada” și susținută de Ministerul Educației și Cercetării. În perioada 28 aprilie – 5 mai 2025 se va desfășura săptămâna de promovare a toleranței zero față de hărțuirea sexuală în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova.

Denim Day este o campanie, apărută inițial în Italia după o decizie a Curții Supreme care a anulat o condamnare pentru viol, pe motiv că blugii victimei erau prea strâmți. În semn de protest, oamenii au început să poarte blugi, acțiune ce a dus la desfășurarea unei campanii internaționale de sensibilizare.

În cadrul acțiunilor dedicate Denim Day, studenții UPSC vor fi invitați să își facă poze la phptpwall-ul personalizat din bl.1, parter , să poarte stickerul DenimdayUPSC, oferit de către voluntarii UPSC, iar pe 29 aprilie 2025, să participe la o seară de film și reflecție asupra hărțuirii sexuale care va avea loc la ora 16:00, în blocul 1, sala mare a CNIDE „Clasa Viitorului”. Pe tot parcursului campoaniei, studenții, profesorii și colaboratorii sunt îndemnați să respecte dress code-ul campaniei, purtând blugi sau articole vestimentare din denim.

Pe 30 aprilie 2025, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău face apel la implicare și solidaritate în lupta contra hărțuirii sexuale. Întreaga comunitate academică este invitată să poarte blugi, contribuind la crearea unui spațiu universitar sigur, incluziv și echitabil. Membrii comunității academice sunt îndemnați să participe și la campania online DenimDayUPSC. De la studenți, profesori, până reprezentanții direcțiilor universitare, fiecare poate susține inițiativa prin distribuirea și postarea pe rețelele de socializare a fotografiilor sau filmulețelor, însoțite de mesaje de încurajare, cu menționarea hashtagului prestabilit.

Campanie de prevenire a riscurilor hărțuirii sexuale are drept scop reducerea incidenței abuzurilor în universități, transformând spațiile instituțiilor de învățământ superior în medii care să protejeze integritatea și demnitatea tuturor membrilor comunității.

  • Poartă blugi pe 30 aprilie! Fii vocea UPSC împotriva hărțuirii și transformă solidaritatea în normalitate!

Loading