„Un Eminescu al meu”: de la identitatea scriitorului la personalitatea literaturii și culturii române

Astăzi, 16 ianuarie 2025, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a organizat evenimentul-dialog cu genericul „Un Eminescu al meu”. Activitatea a fost realizată la inițiativa dnei rector Alexandra BARBĂNEAGRĂ și a vizat contextul celor 175 de ani ai poetului. Comunitatea academică a fost prezentă la o autentică evocare în postmodernitate a operei lui Mihai EMINESCU. Alături de invitați speciali, reprezentanți de seamă ai literaturii naționale contemporane – scriitoarea Claudia PARTOLE, precum și scriitorul Iulian FILIP – a fost prezent în „Clasa Viitorului” cineastul român și redutabilul fotograf Cristian Radu NEMA, regizorul filmului documentar artistic „Cufărul lui Eminescu”.

Evenimentul a început cu emoția unui recital poetic, oferit de către domnul Adrian GHICOV, doctor habilitat, conferențiar universitar, șeful Catedrei de limba și literatura română și moderatorul dialogului cultural de astăzi.

Prin amplitudinea amintirilor, invitata specială Claudia Partole a povestit despre frumusețea descoperirii creației lui Eminescu prin versurile cântate în familia poetei. În ambianța consemnării celor 175 de ani ai poetului, aprecierea literar-filozofică a fost prezentă prin însăși poezia invitatului special Iulian Filip – „La somnul lui Eminescu”. Profunzimea discuțiilor a fost apreciată pe larg de întreaga comunitate academică, studenți și cadre științifico-didactice ale universității noastre.

Venit din România, Cristian Radu Nema, a împărtășit publicului experiența de regizare a filmului „Cufărul lui Eminescu”. Ajuns față-n față cu cele 44 de caiete pe care le purta Mihai Eminescu în cufărul moștenit de la tatăl său, regizorul a știut că acestea vor reprezenta un subiect de film. Povestea filmului începe în 2018, cufărul fiind scos la o licitație. Un tânăr reușește să îl cumpere și devine proprietarul unor informații neaccesibile publicului larg. Un an mai târziu, în 2019, producția cinematografică apare în România, iar ulterior este prezentată și la Festivalul de film din Cannes.

În încheierea evenimentului-dialog, participanții – studenți și cadre didactice – au urmărit cu interes și cu pasiune filmul respectiv. La UPSC, proiecția acestei plicule cinematografice a fost posibilă grație partenerului fidel al instituției – Dulcinella, reprezentată valoros de către domnul Nicolae POJOGA, căruia îi mulțumim respectuos pentru oferta de cultură. În context, precizăm că acest eveniment se încadrează în seria acțiunilor desfășurate la UPSC, în cadrul anului EMINESCU – 2025.

  • (Circulara MEC, nr 04/1-09/156 din 13.01.2025, aici.)

Loading