Program de formare a profesională a cadrelor didactice în domeniul leadership-ului și dezvoltării personale

În perioada 20-30 august 2024 va demara un nou program de formare profesională a personalului didactic și non didactic din Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, care are drept scop creșterea motivației personale și a stării de bine prin formarea competențelor profesionale privind dezvoltarea personală, managementul stresului, managementul timpului, inteligența emoțională, consolidarea spiritului de echipă ș.a.

Programul de instruire include trei module tematice:

  • Leadership și dezvoltare personală;
  • Inteligența emoțională;
  • Managementul stresului vs. managementul timpului.

Date despre formatoare:

Dr. Ioana-Maria SUCIU este psiholog clinician și psihoterapeut specializat în psihodramă clasică. Deține mai multe titluri și formări  în domeniu: Training avansat în Compassion Focused Therapy (CFT) și Desen Oniric. Expert în Sexualitate Tipică și Atipică. Membru al Asociație Italiene a Psihodramatiștilor Moreniani (AIPsiM) și al Asociației “Giunone”, Fano, Italia.

În prezent, activează la Studioul de Psihoterapie și Psihodramă din Fano, Italia, și se ocupă de psihoterapie și consiliere psihologică destinate adulților, care trăiesc situații de suferință emoțională și dificultăți existențiale, acordând o atenție deosebită problemelor de nesiguranță și stimă de sine, tulburărilor de anxietate, depresiei și dependențelor patologice ș.a.

Activitățile de instruire se realizează în cadrul subproiectului UPSC: „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii” (ACRVP), Proiectul Învățământul Superior din Moldova, implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și finanțat de Banca Mondială.

Persoanele interesate sunt invitate să se înregistreze în prealabil la program, completând formularul de participare recepționat pe adresa de email. Pentru alte detalii despre sesiunile de instruire, ne puteți contacta:

Lucia SAVA, manager de subproiect: sava.lucia@upsc.md

Loading