Instruiri ale cadrelor didactice privind digitalizarea cursurilor universitare

Stimați colegi,

Săptămâna aceasta dăm startul sesiunilor de instruire ale cadrelor didactice privind digitalizarea cursurilor universitare, care urmează a fi elaborate și implementate pentru programele de master, organizate la forma de învățământ la distanță. 

Activitățile de instruire se încadrează în obiectivul de digitalizare a procesului educațional, stabilit în cadrul subproiectului UPSC „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii”, implementat cu suportul financiar al Băncii Mondiale. 

Sesiunile vor avea loc în două etape, în perioada aprilie-iunie, în format mixt, și vor fi realizate de Mircea NEAGOE, Prof. univ. dr. la Universitatea Transilvania din Brașov, România. Formatorul are peste 20 de ani de experiență în învățământul la distanță, inclusiv, în implementarea și utilizarea platformelor eLearning în învățământul superior. A condus timp de 10 ani Departamentul de Învățare la Distanță din Universitatea Transilvania din Brașov (2002-2012) și din 2007 este membru al Comisiei Permanente de Experți de Specialitate pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă (ID-IFR) a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), România. A participat la evaluarea externă a calității a peste 200 de programe de studii organizate la formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, a contribuit la actualizarea standardelor specifice ARACIS de evaluare a calității ID-IFR și a participat la diverse proiecte de evaluare și acreditare a calității în învățământul superior (Qualitas, Qafin etc.).

Loading