Astăzi, 15 februarie 2023, a fost lansată cea de-a V-a ediție a Concursului Internațional de Lectură și Creație „Pro Lectura”, în care Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău are misiunea parteneriatului valoric.
Competiția se va desfășura în perioada 15 februarie – 1 aprilie 2023.
Ediția a 5-a a Concursului „Pro Lectura” are genericul „PACEA, TOLERANȚA ȘI CREDINȚA”.
Concursul este organizat de către Asociația Generală a Învățătorilor din România, Filiala din Republica Moldova (AGIRoMd) în cadrul PROIECTULUI INTERNAȚIONAL PENTRU PARTENERIAT ÎN EDUCAȚIE „ACADEMIA ÎNVĂȚĂTORULUI MODERN”.
Evenimentul are drept obiective: Asigurarea mobilității în educație, prin cooperarea cadrelor didactice, a elevilor, prin schimbul de idei ce vizează lectura activă; identificarea și promovarea talentelor în domeniul educației literar-artistice; captarea și sporirea interesului elevilor pentru literatura artistică; stimularea potențialului creativ al participanților prin activitatea de prezentare în fața camerelor de luat vederi; promovarea aspectelor culturale ale rețelelor sociale de mass-media.
COORDONATORII PROIECTULUI
– Mariana MARIN, dr.ped., conf.univ., președintele AGIRoMd
– Igor ȘAROV, rector al USM, dr., conf.univ.
– Alexandra BARBANEAGRA, rector al UPS „I. Creangă”, dr., conf.univ.
PARTENERI DIN MEDIUL ACADEMIC- Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău
– Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău
– Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Chișinău
– Fundația Culturală „Ștefan Luchian”, Botoșani, România
PARTENERI DE ORGANIZARE ȘI MEDIA
– „Învățătorul modern”, Revista științifico-metodică
– „Făclia” – Revistă de informație, opinie și cultură pedagogică
– Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău cu filiala Complexul Muzeal Țipova
– TVR Moldova
– Radio Moldova
– Radio România Chișinău
– Moldova 1
– Instituția Publică Liceul Teoretic Waldorf, Chișinău
ETAPELE CONCURSULUI
1. Lansarea Concursului – 15 februarie 2023.
2. Etapa de înscriere a instituției în Concurs – 15-20 februarie 2023.
3. Formularul de înscriere a Instituției în Concurs este aici:
4. Etapa locală (la nivelul școlii): 21 februarie 2023 –25 februarie 2023.
5. Jurizarea la etapa locală se va desfășura în perioada 26-28 februarie 2023.
6. Expedierea de către coordonatorul local, la etapa internațională, a listelor cu laureații etapei locale: 01 – 05 martie 2023.
7. Jurizarea la etapa internațională se va desfășura în perioada 16 martie -31 martie 2023.
8. Anunțarea premianților la etapa internațională: 01 aprilie 2023.
Mai multe detalii, aici.