Se anunță concursul „Teza mea în 180 secunde”, a 3-a ediție în Republica Moldova (termen extins)

Biroul Național al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) în Republica Moldova invită doctoranzii și cercetătorii vorbitori de limbă franceză la cea de-a 3-a ediție a concursului „Teza mea în 180 de secunde”.

Concursul este o adevărată provocare pentru doctoranzii francofoni care vor prezinta subiectele lor de cercetare timp de 3 minute, convingător și în termeni accesibili unui public divers și neinițiat. Candidații, tineri cercetători de diferite discipline, au posibilitatea de a-și demonstra competențele de comunicare și de popularizare a științei, în același timp de a-și pună în valoare cercetarea științifică.

Competiția este destinată publicului larg, iar prin intermediul său acesta poate intra în contact cu diverse domenii de cercetare. Nu în ultimul rând, această oportunitate facilitează crearea de relații durabile între doctoranzi, chiar de la începutul carierei lor științifice.

Concursul este organizat în acest an în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare și întreprinderea Orange. La nivel internațional, AUF co-organizează finalele naționale în 33 de țări.

Implicarea AUF în această competiție internațională reafirmă sprijinul său pentru tinerii cercetători francofoni și pentru acțiunile de popularizare a științei în limba franceză. AUF a dezvoltat, de asemenea, împreună cu ACFAS, platforma digitală RaccourSci, care oferă doctoranzilor resurse în limba franceză pentru a învăța cum să vulgarizeze știința exprimându-se într-un mod clar, simplu și concis, precum și sfaturi despre cum să participe la MT180.

Câștigătorii finalelor naționale vor participa la finala internațională organizată de ACFAS pe 6 octombrie 2022, la Montreal (Canada), unde se vor întâlni cu finaliștii din Belgia, Canada, Franța, Maroc, Elveția, Irlanda și Consorțiul Europa Centrală.

Prin lansarea acestui concurs, organizatorii și partenerii își doresc promovarea și dinamizarea cercetării în Republica Moldova, consolidarea dialogului dintre știință și societate precum și punerea în valoare a culturii francofone în mediul universitar din Republica Moldova.

Pentru mai multe detalii și modalitățile de participare: https://l.auf.org/mt180moldova

Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) este prima rețea universitară din lume, care regrupează 1007 instituții membre din 119 țări. AUF intervine în numeroase domenii precum formare, cercetare, gestiune universitară, antreprenoriat și inserție profesională a tinerilor, dezvoltare durabilă. În regiunea Europa centrală și orientală AUF regrupează 145 instituții membre din 23 țări, dintre care 8 universități și 2 institute de cercetare din Republica Moldova.

Date de contact:

Daniela Petrov, e-mail: daniela.petrov@auf.org

tel. +373 60 66 43 43

Loading