În contextul Zilei Internaționale de conștientizare a Autismului, Catedra Psihopedagogie Specială a Facultății de Psihologie și Psihopedagogie Specială, UPSC a desfășurat, workshopul „Împreună putem crea o lume mai incluzivă”. Evenimentul, desfășurat la data de 4 aprilie, în format online, a întrunit peste 100 participanți: studenți, masteranzi, doctoranzi, specialiști în domeniu, persoane interesate de subiectul abordat.
Dezvoltarea limbajului și comunicării la copiii cu tulburări din spectrul autismului, relevarea aspectelor teoretico-practice privind incluziunea psihopedagogică și socială a persoanelor cu autism și promovarea metodelor psihopedagogice și logopedice eficiente de intervenție a persoanelor cu autism sunt doar câteva dintre aspectele evidențiate în discuții. Limbile de comunicare au fost româna și rusa.
Reflecțiile participanților din finalul activității redau necesitatea lor de a avea acces permanent la informații tematice relevante și abordarea subiectului expus din prisma noilor cercetări și descoperiri ale științei, astfel încât să faciliteze efortul specialiștilor din domeniu.
Amintim că autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de natură neurobiologică, care poate apărea la naştere sau până în jurul vârstei de doi ani. Autismul este un sindrom comportamental caracterizat prin dificultăţi în comunicare şi limbaj şi este întâlnit în toate tipurile de familii, indiferent de statut, mediu, rasă, etnie, nivel intelectual, etc.
____________
Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a fost instituită de către Adunarea Generală a ONU, la 18 decembrie 2007, fiind propusă de reprezentanţii Statului Qatar, a fost sprijinită de către toate statele membre și este marcată anual în data de 2 aprilie.