
În data de 29 aprilie 2025, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, s-a desfășurat Sesiunea de Validare a Politicii Tip de Prevenire și Combatere a Hărțuirii Sexuale în Mediul Universitar.
Evenimentul a reunit profesori, studenți și reprezentanți ai Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Universității de Stat din Moldova, Universității Tehnice a Moldovei, într-un efort comun de a consolida un cadru instituțional clar și coerent pentru combaterea hărțuirii sexuale în învățământul superior. Pe parcursul sesiunii, a fost prezentat și validat documentul integrat al Politicii Tip, rezultat al unui proces participativ și interinstituțional.
Documentul stabilește măsuri concrete de prevenire, identificare, raportare și sancționare a hărțuirii sexuale, promovând un climat bazat pe respect, siguranță și demnitate în campusurile universitare. De asemenea, a fost prezentat și validat documentul integrat al Politicii Tip, rezultat al unui proces participativ și interinstituțional.
Procesul de validare a fost facilitat de Liliana Istrate, director de program în cadrul Centrul Internațional „La Strada Moldova” și Vadim Vieru, avocat, ambii formatori cu expertiză în domeniul drepturilor omului și combaterii hărțuirii. Prin contribuțiile lor, participanții au beneficiat de clarificări esențiale și recomandări practice privind aplicarea Politicii Tip în contextul universitar.
Această inițiativă reprezintă un pas esențial în direcția protejării drepturilor și libertăților membrilor comunității academice, contribuind la construirea unui mediu educațional mai echitabil și mai responsabil.
Evenimentul s-a bucurat de un interes sporit din partea comunității universitare și a subliniat necesitatea aplicării unitare a politicii în toate instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova.
Această inițiativă este susținută financiar de Uniunea Europeană, prin proiectul „EVOLVE4GE: accelerarea egalității de gen asigurând abilitarea femeilor prin oportunități economice, combaterea violenței și guvernare sensibilă la gen” și de Danemarca, prin proiectului „Sporirea leadershipului femeilor pentru societăți reziliente și pașnice”, proiecte implementate de către UN Women Moldova.”





