Seminar de promovare a serviciilor RENAM la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău

La data de 10 decembrie 2024 în incinta Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a avut loc seminarul de promovare a serviciilor RENAM destinate comunității de cercetare și educație din Republica Moldova.

Seminarul a fost deschis de dr. Angela Globa, prorector pentru digitalizare, comunicare, imagine și relații cu partenerii sociali din cadrul UPSC, care a subliniat: „Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău este o universitate digitală, o universitate cu viziune digitală care își propune nu doar implementarea resurselor informatice în procesul didactic, dar crearea unui mediu digital dezvoltat. În acest scop, colaborarea cu Asociația RENAM, care este o Rețea Națională pentru Cercetare și Educație din Republica Moldova, axată pe dezvoltarea continuă a infrastructurii de comunicare și informare a comunității științifice și educaționale, capabilă să conecteze toate instituțiile de învățământ superior, instituțiile de cercetare, medicale, culturale din țară și să le ofere un spectru larg de servicii și acces la Internet, este una benefică, realizată pe mai multe dimensiuni: acces la rețeaua Internet, servicii de rețea, acces la rețeaua eduroam etc. Această colaborare are loc deoarece compania RENAM s-a afirmat pe piața autohtonă prin specialiști și cercetători calificați în domeniul tehnologiilor informaționale și a comunicațiilor, inclusiv în asigurarea securității cibernetice, care este un subiect destul de vulnerabil la momentul actual. Seminarul de azi este o nouă oportunitate de a excela în domeniul digitalizării instituției prin dezvoltarea serviciilor și competențelor digitale ale angajaților UPSC.”

Specialiștii RENAM Alexandru Cacean și Valentin Pocotilenco au făcut prezentările, axându-se pe următoarele servicii:

  • eduroam – serviciu de acces securizat prin roaming, la nivel mondial, care permite studenților, cercetătorilor, cadrelor didactice universitare, personalului auxiliar din instituțiile conectate în rețea să obțină acces la Internet în campus fiind în vizită la alte instituții din cadrul rețelei printr-o simplă deschidere a laptopului, a telefonului mobil sau a unui alt dispozitiv electronic;
  • FileSender – serviciu de expediere a fișierelor de dimensiuni mari într-un mod rapid și securizat;
  • eduVPN – (educational Virtual Private Network) serviciu de conexiune securizată la resurse interne ale instituției, precum și servicii din locații diferite sau îndepărtate;
  • eduGAIN – (EDUcation Global Autentification) serviciu de autentificare și autorizare a utilizatorilor în cadrul federației naționale de identitate LEAF (MoLdovan ResEarch and EducAtion Identity Federation), care simplifică accesul la resurse informaționale naționale și europene pentru comunitatea de cercetare și educație (inclusiv acces la serviciile EOSC EU Node).

La seminar, au participat reprezentanți ai administrației UPSC, angajați ai  Direcției Tehnologii Informaționale și cadre didactice universitare. Au fost analizate subiecte privind conectarea doritorilor la serviciul eduroam, deja implementat la UPSC, aspecte tehnice ale serviciului FileSender, aspectele organizatorice și beneficiile accesului prin eduGAIN la diferite resurse și servicii etc.

Loading