Conferința științifică axată pe problemele educației multiculturale a avut loc la UPSC

Conferința științifică națională cu participare internațională „Educația multiculturală, spațiu formativ pentru educația valorilor” s-a desfășurat în perioada 01 – 02 decembrie 2023, în cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Evenimentul a fost organizat de Catedra Limbă și Comunicare a Universității. La evenimentul științific, s-au înscris și au participat peste 100 de participanți, cadre științifico-didactice, didactice și cercetători din
Republica Moldova, România, Ucraina, Rusia, China, Cehia, din 12 instituții de învățământ, dar și studenți, masteranzi, doctoranzi.

În deschiderea conferinței, dna conf. univ, dr. Alexandra BARBĂNEAGRĂ, rectorul UPSC, a salutat participanții și a accentuat importanța educației multiculturale în epoca globalizării, când migrația nu mai este un fenomen, ci o altă dimensiune tot mai evidentă a realității în care trăim. De asemenea, dna dr. Barbăneagră a subliniat că promovarea principiilor educației interculturale este un imperativ care trebuie să se realizeze în totalitatea programelor educaţionale ce răspund necesităţilor impuse de coexistenţa într-un mediu multietnic.

Gânduri memorabile au expus interlocutorii ședinței plenare: șefa Catedrei de limbă și comunicare, conf. Svetlana Dermenji; distinsul Profesor, critic literar de la Universitatea din București – Daniel Cristea-Enache; Profesorul universitar Serghei Pyatchin de la Universitatea Lobocevschi din Nijnii Novgorod, Rusia; Profesorul universitar Adrian Ghicov, șeful Catedrei de limba și literatura română.

Participanții, ținând discursuri în limbile română, rusă și engleză, au relevat importanța promovării educației multiculturale. Lucrările conferinței s-au desfășurat în trei secții tematice. Una dintre acestea a fost dedicată în exclusivitate studenților, masteranzilor, doctoranzilor, formabililor.

Conferința națională cu participare internațională a fost lansată în I ediție. Membrii Catedrei de limbă și comunicare sunt încrezători în ulterioarele lansări tradiționale, considerând genericul de maximă actualitate și cu un impact educațional incontestabil.

Loading