UPSC a beneficiat de 20 de laptopuri HP, de la YMCA Moldova

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a beneficiat, în baza Proiectului „Centre Digitale Educaționale în Republica Moldova” implementat de Asociația Obștească Alianța Națională YMCA Moldova, de 20 laptopuri performante HP.

Tehnica urmează a fi utilizată în Centrul Digital Educațional din cadrul Universității, în scopul modernizării procesului de studii și va favoriza dezvoltarea competențelor digitale, stimularea inovației, a creativității și a avansării abilităților de utilizare a tehnologiilor moderne.

În acest context, comunitatea academică a UPSC, având speranța într-o colaborare frumoasă pe viitor, își exprimă recunoștința pentru donația primită și certitudinea că, pentru a răspunde necesităților dictate de modernizarea în toate aspectele vieții, modernizarea procesului de studii e un deziderat primordial.

Loading