„Ziua Ușilor Deschise” la Facultatea de Geografie

Joi, 20 aprilie 2023, Facultatea de Geografie, UPSC a organizat „Ziua Ușilor Deschise”, fiind onorată de prezența elevilor liceeni, părinților, cadrelor didactice, studenților și absolvenților, precum și tuturor celor interesați de largile valențe formative și educative ale programelor de studii la Facultate. Desfășurarea evenimentului a cuprins următoarele aspecte:

  • Reflecțiile absolvenților facultății – reprezentanți ai mediului academic, mediului educațional, mediului de afaceri, etc. – respectuos și cu o înaltă apreciere au menționat că studiile realizate la Facultatea de Geografie le-au adus multe schimbări pozitive în viață, dar, și că fiecare își propune să trăiască în domeniul său de activitate după valorile și principiile învățate, simțite la ALMA-MATER.
  • Înmânarea diplomelor de gradul I, de gradul II, de gradul III, de mențiune și de participare la Olimpiada instituțională la disciplina școlară Geografie pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, organizată și desfășurata la 12 aprilie 2023 în cadrul Facultății de Geografie, la care au participat elevi din majoritatea raioanelor țării.
  • Etapa finală a Concursului Republican „Mediul Local și Dezvoltarea Durabilă” – ediția 2023, organizat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. În cadrul acestei etape au fost prezentate lucrările elevilor selectate la etapa raională. Învingătorii concursului la cele trei secțiuni Film, Prezentare PPT și Poster au fost premiați, pentru lucrările prezentate de către Ministerul Educației și Cercetării cu diplome și premii: locul I – 1000 lei, locul II – 800 lei, locul III – 600 lei, mențiune – 200 lei. Felicitări învingătorilor! Succese tuturor participanților și profesorilor-coordonatori!
  • Workshopul „Tehnologii educaționale performante în educația geografică”, la care au participat 34 de cadre didactice din învățământul general. In cadrul workshop-ului, Dna Elena Sochircă, conf. univ., dr., șefa Catedrei Geografie Umană, Regionala și Turism a prezentat comunicarea cu privire la aplicarea și valorificarea tehnologiilor educaționale digitale la lecțiile de geografie.
  • Comunicarea „Impactul antropic asupra r. Bâc în perimetrul municipiului Chișinău” prezentată de dnul Igor Codreanu, conf. univ., dr., șeful Catedrei Geografie Generală. Un accent deosebit s-a pus pe cauzele degradării Bâcului în perimetrul municipiului Chișinău. Prezentarea a fost interactivă, elevii participând cu comentarii, exemple din localitățile din care provin, au făcut concluzii și au propus măsuri, care autoritățile de nivel central sau local trebuie să le ia în considerație. 

Mesajul de ansamblu al evenimentului „Ziua Ușilor Deschise” la Facultatea de Geografie, UPSC reflectă o chemare, un îndemn către absolvenții de licee și colegii la carte, la studii, la cultură, la formare și dezvoltare personală durabilă.

Loading