Noi colaborări ale UPSC cu Universitatea Națională Pedagogică „K. D. Ușinskii” din Ucraina de Sud

În baza Acordului de colaborare între Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Universitatea Națională Pedagogică „K. D. Ușinskii” din Ucraina de Sud, Mycola O. FEDOREȚ, dr. în pedagogie, reprezentant al Universității ucrainene, în perioada 25.03 – 05.06 a desfășurat activitatea de stagiar la Centrul de Formare Continuă a UPSC și în cadrul Facultății Științe ale Educației și Informatică.

Astăzi, 15 iunie 2002, a fost realizată totalizarea activității de stagiar a dlui conf. univ., dr.  Mycola O. Fedoreț, domnia sa a mulțumit gazdei, UPSC, pentru atitudinea primitoare și s-a declarat satisfăcut de vastele cunoștințe acumulare, de schimbul de bune practici din domeniul didactic între reprezentanții UPSC și ai universității ucrainene pe care o reprezintă.

Astfel, dl dr. Mycola O. Fedoreț  a beneficiat de familiarizarea cu Planurile de învățământ la programele de studii Pedagogie Preșcolară, cu frecvență/cu frecvență redusă; Dans  popular și clasic; Dans sportiv și modern(c. I, licență); Management și consiliere în educație preșcolară; Metodologia educației preșcolare; Managementul și didactica artei dansului, (c. II, master). La fel, a luat cunoștință și a supus analizării Curriculum-urile disciplinelor: Praxiologia muzicii; Metodologia educației muzicale a preșcolarilor; Teoria elementară a muzicii; Politici cultural-artistice și sportive în context național și internațional; Managementul repertoriului muzical ș.a. Asistarea la cursurile și seminarele unor șir de discipline: Praxiologia muzicii; Metodologia educației muzicale a preșcolarilor; Teoria elementară a muzicii; Managementul repertoriului muzical etc. a conferit stagiarului acumularea unui bagaj prețios de cunoștințe și practici din domeniul științifico-didactic.

Atât Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, cât și Universitatea Națională Pedagogică „K. D. Ușinskii” din Ucraina de Sud se declară în continuare interesate de noi colaborări, care vor aduce beneficii bilaterale.

Loading