La data de 14 februarie 2026, în spațiul de inovare digitală EduDigitalHUB al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, a avut loc seminarul metodologic „Dezvoltarea și implementarea manualelor digitale interactive”, în cadrul proiectului internațional ENSURING QUALITY TEACHING AND LEARNING IN A DIGITAL AGE: DEVELOPMENT AND IMPLEMENTATION OF E-TEXTBOOKS (EuDigBook), ERASMUS-JMO-2023-HEI-TCH-RSCH, nr. de referință: 101126852 – DLV-101126852. Evenimentul a marcat lansarea celei de-a treia sesiuni de instruire, la care au participat cca 170 de cadre didactice din întreaga țară, reprezentând toate treptele de învățământ – primar, gimnazial și liceal. Discuțiile și prezentările au vizat atât fundamentele metodologice ale elaborării manualelor digitale, cât și exemple concrete de implementare la diferite discipline.

Activitatea este coordonată de echipa proiectului, formată din Tatiana Chiriac, dr., conf. univ., director de proiect, Nicolae Balmuș, dr., conf. univ., Ana Bulat-Guzun, dr., conf. univ., Olesea Sîrghi, drd., cercetător științific, și Victoria Efros, cercetător științific ștagiar. Echipa asigură fundamentarea metodologică, suportul tehnic și organizarea activităților de formare dedicate dezvoltării și implementării manualelor digitale interactive.
În cadrul seminarului au fost prezentate exemple de bune practici privind utilizarea manualelor digitale interactive, acoperind un spectru larg de discipline. Ludmila Racu, profesor de limba franceză, a ilustrat implementarea manualelor digitale la limba engleză și limba franceză, clasa a V-a, iar Silvia Țuruta, profesor de matematică, a prezentat modul de utilizare a manualului digital la matematică, clasa a VI-a. Alina Dima și Claudia Ciolpan, profesori de geografie, au demonstrat experiența aplicării manualului digital la geografie, clasa a V-a, iar Victoria Efros, cercetător științific stagiar, a prezentat manuale digitale și aplicații dezvoltate pentru învățământul primar. Prezentările au evidențiat modul în care aceste resurse sprijină predarea diferențiată, evaluarea formativă și dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor, subliniind totodată eficacitatea manualelor digitale în creșterea succesului școlar și stimularea interesului și implicării elevilor față de materialul studiat, oferind participanților modele concrete pentru integrarea tehnologiilor digitale în activitatea didactică.
Mulțumim tuturor cadrelor didactice pentru implicare, profesionalism și deschiderea față de integrarea manualelor digitale în procesul educațional. Adresăm aprecieri speciale celor care au împărtășit experiențe și rezultate concrete din practica lor. Le dorim mult succes participanților înscriși la curs în elaborarea și implementarea propriilor manuale digitale interactive, precum și în valorificarea competențelor dobândite pentru a transforma experiența de învățare a elevilor.















![]()