Skip to content

UPSC a găzduit un atelier de modelare interactivă a schimbărilor climatice și monitorizarea secetei

În data de 20 ianuarie 2025, în cadrul UPSC a fost organizat un atelier dedicat modelării interactive a schimbărilor climatice și monitorizării secetei, cu accent pe transferul de expertiză din diaspora și pe consolidarea capacităților academice și instituționale din Republica Moldova.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Programului de sprijin pentru revenirea temporară a membrilor diasporei cu experiență profesională avansată, implementat de Biroul Relații cu Diaspora (BRD), în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) Moldova, cu sprijinul financiar al Programului Multilateral pentru Migrație al ONU.

Atelierul a fost coordonat de Prof. Dr. Mgr. Vera Potopová (Czech University of Life Sciences Prague – ČZU), expert internațional în agroclimatologie și consultant în politici climatice, invitată în calitate de expertă din diaspora. Din partea UPSC, activitatea a fost realizată în parteneriat cu conf. univ. dr. Tudor Castraveț, iar deschiderea a inclus mesajul instituțional al conf. univ. dr. Lucia Cepraga, prorector pentru relații internaționale și cooperare.

Obiectivul general al atelierului a vizat crearea unui cadru de colaborare între diaspora, mediul academic și partenerii de dezvoltare pentru îmbunătățirea practicilor de monitorizare a secetei și pentru sprijinirea deciziilor de adaptare la schimbările climatice. Evenimentul a reunit participanți din mediul academic și de cercetare, precum și actori interesați de adaptarea la schimbările climatice, într-un format de lucru care a încurajat dialogul, clarificarea conceptelor și conturarea unor direcții de cooperare pentru inițiative viitoare.

În componenta aplicativă, participanții au lucrat pe: – dezvoltarea unui prototip academic de monitorizare a secetei pentru Republica Moldova; – sesiuni interactive utilizând modele globale de simulare și analiză (C-ROADS și En-ROADS); – discuții orientate spre utilizare practică a rezultatelor în agricultură, managementul apei și politici climatice.

UPSC își reafirmă deschiderea pentru colaborări academice și științifice care contribuie la creșterea calității procesului educațional și la dezvoltarea soluțiilor relevante pentru societate, în special în domenii prioritare precum riscurile climatice și reziliența sectorului agro-ecologic.

Loading