Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, a găzduit, la data de 9 ianuarie, vizita oficială a Excelenței Sale Ulvi Bakhshaliyev, Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, însoțit de o delegație oficială.
Vizita s-a desfășurat în prezența doamnei rector Alexandra Barbaneagră și a Victoriei Belous, director al CNIDE „Clasa Viitorului”, și a constituit un prilej valoros de dialog privind dezvoltarea educației digitale, rolul inovației în formarea cadrelor didactice și extinderea cooperării internaționale în domeniul educației.
În cadrul întrevederii, Excelența Sa a apreciat progresele semnificative realizate de UPSC și de CNIDE în promovarea tehnologiilor educaționale moderne. Totodată, Ambasadorul a evidențiat importanța consolidării parteneriatelor durabile dintre Republica Azerbaidjan și Republica Moldova, ca fundament pentru implementarea soluțiilor inovatoare în educație.
Această vizită reconfirmă deschiderea instituției către colaborări internaționale strategice și angajamentul său de a contribui activ la formarea unei noi generații de specialiști, pregătiți pentru provocările erei digitale.




![]()
