În perioada 06 – 31 octombrie 2025, la UPSC, au fost desfășurate o serie de ateliere dedicate tinerilor, adulților și celor vârstnici care au dorit să-și perfecționeze abilitățile digitale de exprimare creativă într-un mediu sigur, incluziv și participativ. Activitățile se înscriu în proiectul „B.R.A.I.N. – EmpowerAI: Artificial Intelligence and Citizen Science for Inclusion and Participation”, derulat cu sprijinul Programului de Granturi SVMAC, UNHCR Moldova și CDA.

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (UPSC) a ajuns la jumătatea parcursului, cu rezultate solide și implicare activă din partea beneficiarilor. Inițiativa valorifică două direcții complementare – alfabetizare digitală în domeniul inteligenței artificiale (AI) și Știință Cetățenească – pentru a susține integrarea educațională și socială a refugiaților din Ucraina.
În prima parte a implementării, au fost livrate ateliere AI (noțiuni de bază, aplicații cotidiene, introducere în machine learning cu Teachable Machine) și sesiuni de Știință Cetățenească, unde participanții au învățat să observe orașul prin indicatori simpli (umbră, bănci, treceri, accesibilitate), să colecteze date etic și să le transpună în hărți digitale și postere ușor de înțeles de către public. Au fost organizate sesiuni de sprijin psihosocialși sesiuni de ghidare în carieră pentru beneficiarii proiectului. Materialele didactice au fost puse la dispoziție în format trilingv (RO–UA–EN), iar comunicarea interculturală este susținută prin traduceri, interpretariat și mesaje clare, incluzive.
Cohorta de beneficiari a fost adaptată: pe lângă tinerii de vârstă liceală, participă beneficiari adulți – părinți refugiați ai căror copii frecventează liceele din Chișinău. A fost nivelat curriculumul pentru public mixt, păstrând obiectivele-cheie: încredere digitală, înțelegerea noțiunilor de AI și implicare civică prin Știința Cetățenească.
În paralel, echipa a realizat un studiu exploratoriu privind dinamica refugiaților ucraineni în Republica Moldova, cu accent pe persoanele sub protecție temporară și/sau cu statut de refugiat (de la începutul războiului până în prezent). Analiza a vizat rolul coridorului R30 Palanca–Chișinău ca axă de tranzit și stabilire, evaluând accesul la informație și asistență, conectivitatea de transport, accesul la educație, oportunitățile de învățare digitală/AI, sprijinul psihosocial, barierele lingvistice și integrarea pe piața muncii. Datele au fost colectate etic, prin documentare, interviuri scurte și cartografiere participativă.
În cadrul proiectului a fost elaborat Ghidul „Introducere în Inteligența Artificială”, disponibil în română, engleză și ucraineană. Materialul trilingv, adaptat începătorilor, include concepte de bază, exemple practice, fișe de lucru și glosar esențial, sprijinind participanții proiectului în înțelegerea AI și aplicarea noțiunilor în activitățile planificate.
Pentru sustenabilitate, au fost create un pachet de livrabile reutilizabile: fișe de lucru și fișe informative, metodologie pas-cu-pas pentru atelierele AI și de Știință Cetățenească, set de indicatori, șabloane de hărți/postereși rubrici de evaluare. Aceste resurse sunt organizate într-un depozit digital cu versiuni datate și vor putea fi preluate de școli, ONG-uri și parteneri comunitari.
Mulțumim tuturor partenerilor instituționali și comunitari pentru sprijin. Invităm organizațiile interesate să colaborezela identificarea de beneficiari și la multiplicarea activităților. Împreună, putem extinde geografia și impactul proiectului, pentru a oferi acces echitabil la educație digitală și participare civică, în sprijinul unei integrări demne și durabile.
Proiect derulat cu sprijinul Programului de Granturi SVMAC, UNHCRMoldova, CDA, UPSC.









![]()
