Skip to content

Săptămâna Internațională a Accesului Deschis 2025, la UPSC

Între 20 și 26 octombrie 2025, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a celebrat Săptămâna Internațională a Accesului Deschis, un eveniment global dedicat promovării cunoașterii libere și a valorilor științei deschise. Tema ediției din acest an – „Cui aparțin cunoștințele noastre?” – ne-a invitat să reflectăm asupra modului în care rezultatele cercetării pot fi împărtășite și valorificate de întreaga comunitate academică, dar și asupra responsabilității pe care o avem în crearea și diseminarea cunoașterii.

Deschiderea Săptămânii a fost marcată de discursul directorului Bibliotecii Științifice, Ecaterina Scherlet, care a subliniat rolul accesului deschis ca principiu etic și profesional: „Accesul deschis nu înseamnă doar disponibilitatea resurselor, ci și asumarea responsabilității pentru modul în care acestea sunt utilizate și distribuite. Fiecare student, cercetător sau cadru didactic are dreptul să participe la construirea unui spațiu academic transparent și colaborativ. Ca parte integrantă a universității, Biblioteca Științifică sprijină întreaga comunitate academică, oferind resurse și instrumente care susțin învățarea, cercetarea și colaborarea, contribuind astfel la misiunea instituției de a forma profesioniști competenți și creativi~.

În cadrul săptămânii au fost organizate multiple evenimente menite să apropie comunitatea academică de principiile accesului deschis. Sala de Lectură a Bibliotecii, în cadrul Centrului de Formare Continuă și Leadership, a găzduit expoziția științifică „Descoperă, cunoaște și împărtășește contribuțiile profesorilor universitari”, unde vizitatorii au descoperit peste 155 de lucrări – monografii, manuale, ghiduri metodologice și materiale de conferință – semnate de cadre universitare cu experiență. Această expoziție a oferit studenților și profesorilor oportunitatea de a explora cunoașterea academică și de a se inspira din realizările celor care au contribuit la dezvoltarea învățământului.

Biblioteca Științifică a lansat Biblioteca electronică, care în prezent, cuprinde resurse specifice domeniului artelor vizuale și designului, precum manuale, cursuri, atlase și publicații de specialitate, selecționate pentru valoarea lor științifică și artistică. Biblioteca electronică este în curs de completare și va fi extinsă constant, oferind studenților și cadrelor didactice instrumente utile pentru documentare, cercetare și creație artistică.

În cadrul sesiunii online de prezentare a comunicărilor Conferinței Științifice Internaționale „Competitivitate și inovare în economia cunoașterii”, organizată de ASEM, reprezentanții Bibliotecii Științifice au susținut două prezentări, împărtășind experiențe și cunoștințe valoroase. În aceeași săptămână, Biblioteca a participat la seminarul online „De la local la global: sporirea calității și vizibilității revistelor științifice din Republica Moldova”, organizat de Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale împreună cu OpenAIRE, unde au fost discutate bune practici editoriale și modalități de creștere a vizibilității publicațiilor științifice naționale.

Săptămâna s-a încheiat cu masa rotundă „Acces deschis și resurse electronice: oportunități și bune practici pentru studenți și cercetători în Moldova”, la care au participat studenții anului I ai Facultății de Arte Vizuale și Design. Aceștia au descoperit repositorul instituțional UPSC, catalogul electronic și biblioteca electronică, învățând cum să folosească aceste instrumente pentru documentare, cercetare și creație artistică.

Această Săptămână Internațională a Accesului Deschis a arătat cât de mult poate câștiga comunitatea academică atunci când cunoașterea este împărtășită și valorificată responsabil. Participarea activă la expoziții, sesiuni și ateliere a oferit studenților, profesorilor și cercetătorilor oportunitatea de a învăța, de a colabora și de a se inspira reciproc, consolidând o cultură academică deschisă, creativă și conectată. Evenimentele din această săptămână au fost mai mult decât o celebrare simbolică – ele au reprezentat pași concreți spre o universitate inovatoare, pregătită pentru provocările viitorului.

Loading