Skip to content

Doctorandă la UPSC, câștigătoarea internațională a concursului „Ma thèse en 180 secondes”, în dialog cu tinerii cercetători

Centrul de Angajabilitate Francofon (CEF) al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (UPSC), în data de 23 octombrie 2025,  a fost gazda unui eveniment deosebit, organizat de BN-AUF Moldova și AUF ECO, dedicat pasiunii pentru știință și artei de a o face accesibilă tuturor.

Invitata specială a întâlnirii a fost doamna Diana Donoagă, doctorandă la UPSC și câștigătoarea Premiului I la finala internațională a concursului „Ma thèse en 180 secondes” (MT180), desfășurată pe 2 octombrie la București. Într-un dialog inspirațional cu tinerii prezenți, câștigătoarea a împărtășit din experiența sa de comunicare științifică și din culisele competiției care transformă cercetarea într-o poveste vie, spusă în doar trei minute.

Participanții au descoperit tehnici practice pentru vorbirea în public și au învățat cum pot transforma un subiect de cercetare complex într-un discurs captivant, clar și ușor de înțeles. Într-o atmosferă deschisă și prietenoasă, s-a discutat despre importanța popularizării științei și despre necesitatea de a aduce rezultatele cercetării mai aproape de publicul larg.

Evenimentul a fost deschis de către doamna Daniela Petrov-Druet, responsabilă de proiecte în cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) – Europa Centrală și de Est, împreună cu reprezentantele UPSC: doamna Angela Solcan, decanul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, și doamna Anastasia Sava, șefa Catedrei de Filologie Romanică.

Această activitate s-a înscris în seria de acțiuni ale AUF dedicate promovării francofoniei științifice și a constituit un moment de inspirație autentică pentru tinerii pasionați de cercetare.

Mulțumiri doamnei Diana Donoagă pentru generozitatea cu care a împărtășit din experiența sa, doamnei Claudia Vișan, Directoarea BN AUF-Moldova, pentru sprijinul constant și tuturor participanților pentru interesul și energia lor pozitivă care au animat întâlnirea!

Loading