
În data de 28 mai 2025, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, a avut loc prima sesiune de instruire, cu genericul „Cultura calității în educație”, modul dedicat formatorilor CFCL. A fost o zi intensă, energică, cu multe exerciții de observare, reflecție și descoperiri autentice.
Conținuturi abordate: Cele 12 caracteristici ale unei predări de calitate; Observarea, reflecția și feedbackul bazat pe dovezi; Hexagonului didactic, instrument practic de planificare și analiză a predării.
Participanții au pășit într-un spațiu al învățării autentice, unde au analizat secvențe reale de instruire, au reflectat cu onestitate asupra propriilor practici și convingeri educaționale, transformând introspecția în acțiune și conturând direcții pentru integrarea principiilor REFLECT în demersurile lor pedagogice cotidiene.
Programul de astăzi a fost despre: O mai mare claritate asupra conceptului de cultură a calității în educație, din perspectiva abordării REFLECT; Conectarea între teorie și practică prin instrumente concrete și ușor de aplicat; Angajamentul ferm al formatorilor CFCL de a deveni catalizatori ai schimbării în comunitățile lor educaționale.
Mulțumiri echipei REFLECT, partenerilor, Universitatea Pedagogică din Zurich, și tuturor participanților pentru implicare, curajul de a reflecta critic și deschiderea spre învățare continuă.
Urmează o etapă valoroasă de mentorat aplicat în perioada verii, urmată de sesiunea de follow-up în toamnă. Până atunci, să continuăm să cultivăm, zi de zi, semințele calității în fiecare act educațional – este îndemnul echipei proiectului.








