
Secția de Științe ale Vieții a Academiei de Științe a Moldovei, în parteneriat cu Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Parcul Național Orhei, a organizat, pe data de 30 aprilie 2025, evenimentul de lansare a cărții „Animalele. Enciclopedie ilustrată”, volumul 3, editura „ARC”, semnată de Tudor COZARI, profesor universitar, doctor habilitat, membru corespondent al AȘM, ambasador de Onoare al Parcului Gran Sasso e Monti della Laga (Italia). Manifestarea științifică s-a desfășurat în format mixt, cu prezență fizică în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1) și în spațiul online, pe platforma de comunicare ZOOM.
Evenimentul a inclus mesaje de salut din partea Președintelui Academiei de Științe a Moldovei academicianului Ion TIGHINEANU, Ministrului Mediului, Sergiu LAZARENCU, Prorectorului cu cercetarea ştiinţifică şi relaţiile internaţionale a Universității de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, România profesor doctor Liviu-Dan MIRON ș.a.
Subiectul rolului cercetătorilor în conservarea naturii a fost abordat de personalități notorii din domeniu în cadrul evenimentului: academicianul Ion TODERAȘ, adjunct al conducătorului Secției de Științe ale Vieții a AȘM; membru corespondent Laurenția UNGUREANU, director al Institutului de Zoologie al Universității de Stat din Moldova; Mihai CÂRLIG, director al Parcului Național Orhei; profesorul Dionisie BOGHIE, vice-director pentru știință al Parcului Național Orhei; doctor, profesor universitar Eduard COROPCEANU, director al Institutului de Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău; doctor, conferențiar universitar Nicolai ALUCHI, decan al Facultății Biologie și Chimie a Universității Pedagogice de Stat ,,Ion Creangă” din Chișinău ș.a.
În cadrul evenimentului, membru corespondent Tudor COZARI a susținut raportul „Pasiunea mea – animalele”. După ani de cercetări în natură cu aparatul de fotografiat, profesorul universitar Tudor COZARI a venit să ne destăinuie miracolul întâlnirilor sale memorabile cu eroii acestei enciclopedii – animalele. Autorul s-a axat pe problema interacțiunii Omului cu Natura, a complexității comportamentului animal – analizat din punct de vedere ecologic și evolutiv.
Felicitări, stimate Domnule membru corespondent Tudor COZARI! Mult succes în continuare!





