Învață în Moldova! Fii student UPSC!

În data de 15 martie 2025, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău s-a desfășurat o nouă realizare cu același generic -Ziua Ușilor Deschise. Astfel, UPSC și-a deschis din nou larg ușilor pentru alți peste 400 de liceeni din țară. Acest eveniment se înscrie în șirul de astfel de evenimente din cadrul Campaniei Învață în Moldova!, organizată în premieră pentru R. M, la inițiativa și cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării.

Astfel, organizat, în 3 tururi, și această zi a oferit vizitatorilor posibilitatea de a se informa privind oferta educațională a UPSC, oportunitățile de care beneficiază studenții aici.

Oaspeții au fost cu drag întâmpinați de către dna Alexandra Barbăneagră, rectorul UPSC, dna Victoria Belous, directoare a CNIDE „Clasa Viitorului”, dna Tatiana Yavuz, șefa Centrului de Consiliere și Ghidre în Carieră din cadrul UPSC, decani, cadre didactice și studenți. În alocuțiunea sa, debutată cu un cuvânt de salut, dna rector a prezentat Facultățile Universității, campusul universitar și le-a vorbit participanților despre modalitatea de admitere, despre oportunitățile de studii, mobilități academice, burse de studii, concursuri și alte privilegii de care pot beneficia studenții: cazarea garantată în cămine renovate, internet gratuit, atât în campusul universitar, cât și în căminele studențești, biblioteci și săli de lectură modernizate, echipament tehnic asigurat, table interactive, laboratoare și tehnologii de ultimă generație, precum și posibilitatea de a studia limbi străine cu profesori nativi din țări europene și SUA, etc., care activează la UPSC.

Cuprinși de curiozitate și entuziasm, oaspeții au vizitat spațiile de studii, au cunoscut ofertele educaționale și au adresat întrebări reprezentanților tuturor celor 8 Facultăți din cadrul UPSC.

Tururile ghidate au adus elevii mai aproape de atmosfera vibrantă a campusului universitar. Cunoașterea directă a campusului universitar și informarea vis-a-vis de programele de studii încurajează participanții să facă o alegere corectă și să obțină o carieră de succes cu o profesie mereu cotată pe piața muncii.

Loading