Ziua Ușilor Deschise la UPSC: Învață în Moldova! Fii student UPSC!

În perioada 3-7 martie 2025, peste 300 de elevi din diferite licee ale Republicii Moldova participă activ la Campania Națională „Învață în Moldova!”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Centrul de Ghidare și Consiliere în Carieră din cadrul UPSC a desfășurat activitatea: a pus dispoziția oaspeților toate materialele informaționale, a organizat expoziții cu lucrări ale studenților și ateliere tematice care reflectă activitatea tuturor celor 8 Facultăți ale UPSC.

Astfel, în data de 3 martie 2025, elevi din următoarele licee au fost prezenți la activitățile desfășurate de cele 8 facultăți ale universității noastre:

Licee participante:

  • IP Liceul Teoretic “A. Puşkin”, Anenii Noi
  • Liceul Teoretic “A. Straista”, Anenii Noi
  • Liceul Teoretic “I. Creangă”, Hîrbovăţ
  • Liceul Teoretic „Emil Nicula”
  • Liceul Teoretic „Varnița”
  • IP Liceul Teoretic “M. Eminescu”, Anenii Noi
  • Liceul Teoretic “M. Eminescu”, Căușeni
  • Liceul Teoretic “Ion Creangă”, Căușeni
  • Liceul Teoretic “A. Pușkin”, Căușeni
  • Liceul Teoretic “M. Sadoveanu”, s. Fîrlădeni
  • Liceul Teoretic “A. Mateevici”, s. Zaim
  • Liceul Teoretic “A. Mateevici”, or. Căinari
  • Liceul Teoretic “A. Mateevici”, or. Căușeni
  • Liceul Teoretic “Meșterul Manole”, s. Sălcuța

Elevii au explorat peste 60 de specialități disponibile la ciclul de licență și master, având ocazia să descopere oportunitățile educaționale oferite de UPSC, o universitate cu tradiție și inovare.

  • Părerile elevilor despre eveniment:

„Mi-a plăcut foarte mult atmosfera din universitate! Profesorii și studenții ne-au oferit multe informații utile despre specializările disponibile și despre viața de student.” – Elena, Liceul Teoretic „M. Eminescu”, Căușeni

„A fost o experiență minunată! Am descoperit specialități noi despre care nu știam și m-am convins că UPSC este o alegere potrivită pentru viitorul meu.” – Andrei, Liceul Teoretic „I. Creangă”, Hîrbovăţ

„Vizita la UPSC m-a motivat să îmi urmez visul de a deveni profesor. Infrastructura modernă și programele de studii variate m-au impresionat.” – Maria, Liceul Teoretic „A. Mateevici”, s. Zaim

În cadrul vizitelor, elevii din liceele din țară au avut ocazia să interacționeze direct cu reprezentanții UPSC, adresând întrebări despre:

  • Programele de studii disponibile la universitate;
  • Modalitățile de admitere și condițiile de înscriere;
  • Bursele oferite și oportunitățile financiare pentru studenți;
  • Mobilitatea internațională și parteneriatele academice;
  • Perspectivele de carieră în domeniul educației și științelor sociale, etc.
  • UPSC – model de excelență în educație!

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău continuă să formeze specialiști de valoare, investind în cercetare, infrastructură modernă și dezvoltarea continuă a cadrelor didactice.

  • Învață în Moldova! Viitorul educației începe aici! Fii student UPSC!

Loading