Vizită de studiu în Tirolul de Sud, Italia:  Schimb de experiență și bune practici privind implementarea educației multilingve

În perioada 10-14 noiembrie delegația Republicii Moldova, din care a făcut parte și rectorul Universității  Alexandra Barbăneagră, a întreprins o vizită de studiu în Tirolul de Sud, Italia.

Scopul vizitei a fost studierea experienței Italiei, Tirolul de Sud, în conceptualizarea și implementarea educației multilingve.

Activitățile din cadrul vizitei au inclus întâlniri cu oficiali din administrația publică locală, Guvernului Tirolului de Sud (Daniel Alfreider, vicepreședintele provinciei Bolzano, Alto-Adige, responsabil pentru educație și cultura ladină, Philipp Achammer, consilier, responsabil pentru învățământul în limba germană, dreptul la studii, cultură și integrare) responsabili din domeniul educației, manageri, cadre didactice care promovează educația multilingvă în regiunea Bolzano.  

Agenda de lucru a cuprins mai multe subiecte privind  promovarea educației multilingve: cadrul legal și institutional, Planul-cadru, precum și instruirea cadrelor didactice în trei limbi simultan germană, italiană și ladină.

În cadrul vizitei de studiu, membrii delegației RM au avut posibilitatea să participe la sesiuni de discuții, să se familiarizeze cu implementarea practică a modelelor de educație multilingvă în instituțiile educaționale din Valea Ladină (grădinițe, școli).

A fost vizualizat și analizat modelul Italian din regiunea Bolzano de promovare a educației multilingve,  a diversității lingvistice și de păstrare a identității culturale.  

Nu mai puțin  importante au fost subiectele ce au vizat formarea și evaluarea competențelor lingvistice de comunicare, dezvoltarea competențelor multilingve, formarea cadrelor didactice pentru educația multilingvă, elaborarea materialelor didactice inovative, care au fost abordate în cadrul sesiunilor de lucru la Institutul Eurac Research din Bolzano și Facultatea de Educație a Universității din Bolzano.

Delegația Republicii Moldova, în vizita de studiu, a fost constituită din reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Finanțelor, Agenției Relații Interetnice,   instituțiilor de învățământ general din UTA Găgăuzia, Ambasada Suediei în RM.

Vizita de studiu a fost coordonată de CMI – organizație non-profit finlandeză, Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari, în cadrul proiectului „Dialog privind Găgăuzia”, cu sprijinul Suediei.

CMI sprijină Ministerul Educației și Cercetării în implementarea Conceptului educației multilingve în Republica Moldova.

Loading