Administrația UPSC felicită participanții Festivalului Internațional „Rapsodia Copilăriei”, ediția a 3-a

Festivalului Internațional „Rapsodia Copilăriei”, ediția a 3-a, a adunat, în perioada Hramului orașului Chișinău, mai multe colective de dansuri populare din Ucraina, România, Turcia și R. Moldova.

Evenimentul a fost deschis în data de 10 octombrie 2024, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Conducătorii celor în jur de 20 de grupuri de dans din țările participante, împreună cu unii membri ai grupurilor, au avut o întrevedere cu reprezentanți ai Administrației UPSC și ai Facultății de Științe ale Educației. Întâlnirea s-a desfășurat în Sala Senatului a UPSC. Dna conf. univ., dr. Lucia CEPRAGA, prorector pe activitatea didactică a UPSC, a salutat călduros oaspeții, adresându-le cuvinte de laudă și recunoștință pentru efortul depus în promovarea artei coregrafice.

Festivalul „RAPSODIA COPILĂRIEI” este menit să contribuie la promovarea valorilor spirituale universale, perfecționarea măiestriei interpretative a artiștilor din Republica Moldova și din străinătate, familiarizând publicul spectator cu evenimente coregrafice performante ale grupurilor de copii și înviorând viața social culturală a copiilor din Republica Moldova și din diferite țâri.

Festivalul Internațional de Dans „Rapsodia Copilăriei”, ajuns la a 3-a ediție, se defășoară la inițiativa Catedrei de Pedagogie Preșcolară, Educație Fizică și Dans de la Facultatea de Științe ale Educației, în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău, Pretura sectorului Buiucani din Chișinău și Ansamblul Model de Dansuri Populare „Ciuleandra” de la UPSC, conducător artistic, dl Ion BENCHECI.

Loading