REZOLUȚIA
Seminarului științific „Managementul valorificării inovațiilor prin cercetarea pedagogică acțională”
Evenimentul științific a fost organizat la 26 septembrie, 2024 în contextul Programului instituțional de cercetare pentru 2024-2027, planificat și organizat în cadrul activităților la Subprogramul 040105 „Managementul formării profesionale pentru cercetarea acțională în perspectiva inovării educației”, coordonator științific, Maia BOROZAN, dr. hab., prof. univ., Șefa Laboratorului Cercetări și Inovații Pedagogice (CIP), al UPSC. În esență, evenimentul este o continuare logică a activităților științifice anterioare organizate de acum 4 ani în contextul Acordulului de colaborare, încheiat cu USARB încă în 2020.
Desfășurat în parteneriat cu Laboratorul Științific „Tehnologii Educaționale Inovaționale”, șefa laboratorului științific, Aurelia BEȚIVU, dr., conf. univ., din cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, evenimentul științific a avut ca scop determinarea mecanismelor cercetării pedagogice acționale (CPA) în învățământul superior și în învățământul general pentru inovarea procesului educațional și promovarea experiențelor cadrelor didactice de inovare a educației.
Seminarului științific s-a produs în format on-line, la care au fost înregistrați 104 participanți: cadre didactice universitare, manageri, profesori școlari, studenți, masteranzi. Participanții seminarului științific au abordat subiecte privind provocările actuale ale politicilor inovaționale referitoare la învățământul superior și învățământul general.
Experții au prezentat comunicări interesante prin care au abordat următoarele subiecte: Metodologia cercetării pedagogice acționale dinspre proiectul de cercetare spre transferul inovațional, Maia BOROZAN, dr. hab., prof. univ., Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău; Inovarea educației universitare. Etape, procese și mecanisme de implementare la disciplina Axiologia educației, Diana ANTOCI, dr. hab., prof. univ., Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău; Inovarea resurselor curriculare din perspectiva culturii cercetării. Experiențe universitare, Tatiana ȘOVA, dr., conf. univ., Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți;Integrarea Modelului conceptual al empatiei medicale în ghidul metodologic „Formarea profesională inițială a empatiei medicale la studenții mediciniști”, Viorica OALĂ, doctorandă, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”din Chișinău; Un model de renovare a conținuturilor universitare orientat spre formarea studenților pentru cercetare, Aurica BUZENCO, dr., lector univ., Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău; Coordonatele dezvoltării competenței de cercetare prin acțiune în formarea profesională continuă a cadrelor didactice, Aurelia BALAN, director, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Bălți;Un model de inovare a curriculumului universitar de formare a cadrelor didactice prin dezvoltarea noii direcții de cercetare Pedagogia toleranței, Lilia ȚURCAN, dr., conf. univ., Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău; Gestionarea procesului de formare a competenței investigaționale a studenților prin cercetare pedagogică acțională, Aurelia BEȚIVU, dr., conf. univ., Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți; Implementarea inovațiilor pedagogice în notele de curs Arta discursului pedagogic, Radu Gabriel ICHIM, doctorand, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Iași, România;Tehnici de disciplinare emoțională utilizate de cadrele didactice în clasele primare, Natalia CAZACU, învățătoare la clasele primare, grad didactic unu, Liceul Teoretic ,, Vasile Alecsandri” din Bălți.
În cadrul dezbaterilor științifice participanții, în acord cu experții, au formulat anumite mecanisme de dezvoltare profesională a cadrelor didactice stimulative a valorificării competențelor de cercetare pedagogică acțională cu impact inovativ asupra proceselor de avansare în carieră prin cercetare și inovare:
- cooperarea în proiectarea și realizarea proiectelor comune de cercetare (CDU-profesori școlari-studenți);
- stimularea mobilității cercetătorilor;
- crearea comitetelor de cercetare (consilii științifice);
- granturi de doctorat de studiu al problemelor relevante pentru piața muncii;
- consultanță pentru activitatea de CPA și inovare a educației;
- dezvoltarea instrumentelor de management al inovării;
- crearea sistemului informațional ca mecanism de reglementare managerială (soluții software și metodologice moderne);
- organizarea concursurilor interne al proiectelor de cercetare;
- stimularea start-up-urilor în știință;
- stabilirea priorităților activității de cercetare universitară;
- atragerea granturilor inovatoare;
- crearea Biroului universitar de management al cercetării și inovării – ca mecanism de asigurare a unor niveluri ridicate de eficiență a implementării prevederilor politicilor inovatoare, pentru guvernarea infrastructurii de cercetare instituțională, facilitoare în luarea deciziilor construcțtive.