Peste 150 de studenți și cadre didactice din Centrul Moldoveiau participat, în data de 24 septembrie 2024, întâlnire la atelierul cu genericul „Identitatea națională, bazele formării și necesitatea”, proiect implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul a 2 sesiuni de informare, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, care au fost moderate de experți din Estonia.
Experiența Estoniei privind funcționarea școlilor model și rolul acestora în individualizarea parcursului educațional al fiecărui copil în corespundere cu vocația sa a fost unul din subiectele abordate pe parcursul discuției cu experții din Estonia.
Estonia, conform clasamentelor reente, a devenit un model de succes în domeniul învățământului. Rezultatele din 2015 ale Programului de Evaluare Internațională a Studenților (PISA) au arătat că Estonia s-a clasat pe locul 1 în Europa și pe locul 3 în lume. Estonia s-a transformat dintr-o țară ex-sovietică săracă într-o economie europeană de vârf, având rezultate remarcabile în domeniul învățământului la nivel mondial.