Interes sporit pentru Tabăra Viitorului. Circa 200 de copii, în ediția 2024

Ajunsă la final de sezon, după o vară plină de descoperiri, Tabăra Viitorului, organizată de CNIDE „Clasa Viitorului” a reușit cu succes să dezvolte abilități digitale, creative, de exprimare și comunicare, precum și să lege prietenii noi, să creeze experiențe valoroare și amintiri de neuitat pentru aproximativ 200 de copii, care au trăit o adevărată aventură.

Pe parcursul celor 5 ture, participanții au explorat lumea programării și a roboticii , și-au dezvoltat creativitatea prin activități educative și și-au menținut energia prin jocuri sportive și de societate.

Excursiile organizate la 112, MAIB Park, Parcul Dendrariu și Orange 5G au adus în fața copiilor nu doar locuri interesante, ci și lecții de viață, practice și captivante. De asemenea, invitații speciali de la Fundația OK au discutat cu copii diverse subiecte despre educația financiară, iar echipa de robotică Robo Rangers i-a impresionat cu robotul lor inovator.

Fiecare zi a fost o oportunitate de a învăța ceva nou, de a forma prietenii și de a descoperi potențialul fiecăruia. Organizatorii adresează sincere mulțumiri tuturor participanților și celor care au contribuit la succesul acestei ediții a taberei!

Loading