Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, reprezentată de Rectorul Universității – Alexandra Barbăneagră, și Biroul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați UNHCR, în persoana dlui Bertrand Blanc, reprezentant UNHCR, au semnat, în data de 21 iunie 2024, un Memorandum de colaborare.
Prin semnarea acestui Memorandum, UPSC și-a exprimat interesul de a promova și disemina dreptul internațional umanitar, respectarea drepturilor omului și dreptul internațional al refugiaților, precum și să dezvolte activități menite să încorporeze tema refugiului în agenda sa academică și în serviciile comunitare la care participă.
Întrucât UNHCR recunoaște necesitatea diseminării temei protecției internaționale a refugiaților, prin publicații comune, traduceri de documente și organizarea de evenimente de diseminare a temei refugiaților în Moldova, instituția internațională, prin semnarea acestui document, se angajează să ofere și să actualizeze constant informațiile despre activitățile UNHCR în Moldova, regiune, dar și la nivel global.
În conformitate cu liniile directoare stipulate în Memorandum, părțile au întocmit și un Plan de acțiuni al Centrului Academic pentru prsoanele cu statut de refugiați „Sérgio Vieira de Mello” din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Activitățile din Planul de acțiuni sunt orientate spre desfășurarea experiențelor de cercetare, de comunicare cu comunitatea, consultații psihologice pentru refugiații, etc. Prin programe de formare, consiliere și asistență în găsirea de resurse și oportunități, Centrul va facilita accesul refugiaților la educație, sprijinindu-i în parcurgerea studiilor universitare și în dobândirea competențelor necesare pentru o integrare reușită.