La Facultatea de Biologie și Chimie, Ziua Ușilor Deschise

Tradițional, în fiecare primăvară, când absolvenții de liceu și colegiu încep să se informeze și să decidă ce drum să aleagă pentru a-și continua studiile, toate cele 8 Facultăți ale UPSC, pentru a-și promova programele de studii și a răspunde la toate întrebările venite din partea candidaților la studii, își deschid larg ușile. Astfel, în data de 20 aprilie 2024, Facultatea de Biologie și Chimie a UPSC a desfășurat Ziua Ușilor Deschise.

În cadrul evenimentului, a fost prezentată oferta educațională a Facultății, au fost nominalizați învingătorii la Universiada la Biologie și Universiada la Chimie. Au fost realizate aplicații practice la biologie și o serie de experiențe demonstrative la chimie. În cadrul evenimentului au fost demonstrate proiectele  participanților la Concursul Internațional „Tânărul cercetător”, ediția a V-a, care au ocupat primele 4 locuri (proiecte STEAM și proiecte de cercetare). La concurs, au participat 112 echipe de elevi din Republica Moldova și România și învingătorii au primit cupe, medalii și diplome. Deasemenea a avut loc premierea elevilor participanți la Concursul Internațional „Apa este Viață” (Treapta liceală). 

La eveniment, au participat cu prezență fizică peste 350 de elevi și profesori din Republica Moldova și România, alte peste 90 de persoane fiind conectate online.

Loading