Astăzi, 22 noiembrie 2023, Centrul de Angajabilitate Francofon al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a fost gazda celui de al doilea atelier din cadrul Săptămânii antreprenoriatului francofon (Semaine de l’entrepreneuriat francophone), organizată de toate cele 6 Centre de Angajabilitate Francofone din Republica Moldova, în colaborare cu Biroul Național al Agenției Universitare a Francofoniei din Moldova și animat de către formatoarea Sanaa HAJJ, profesor în management și gestionarea afacerilor, expertă în cadrul Hcéres, Consiliul de Evaluare a Cercetării și a Învățământului Superior din Franța.
Studenți din 6 universități membre ale AUF (UPSC, USM, USMF, UTM, USARB, ASEM) au fost întâmpinați și salutați de către Prorectorul pentru relații internaționale și cooperare, dr. conf. univ., Ludmila ARMAȘU, care a reiterat importanța și durabilitatea parteneriatului dintre UPSC și AUF, subliniind impactul major al formărilor comune ale Centrelor de Angajabilitate Francofone, pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale tinerilor. Dna Prorector a subliniat, de asemenea, că UPSC este o instituție prietenoasă tinerilor, ușile căreia sunt mereu deschise spre noi colaborări și proiecte.
Tema abordată în cadrul evenimentului de astăzi a fost: Trecerea de la idee la proiectul de afaceri. S-a lucrat în echipe pentru activitatea “copacul cu probleme”, s-a identificat profilul clientului și s-a construit harta empatiei.
Amintim că evenimentul a fost lanasat în data de 21.11.2023 și va dura până pe data de 24.11.2023. Programul de lucru include mai multe module despre importanța, avantajele și riscurile antreprenoriatului, caracteristicile și tipurile de întreprinderi, definirea partenerilor și surselor de finanțare, tehnici de prezentare a unei idei de afaceri investitorilor. Activitatea se va termina cu un concurs de prezentare a proiectelor de afacere.
Aducem calde mulțumiri Agenției Universitare a Francofonie, BN AUF-Moldova și formatoarei Sanaa Hajj pentru frumoasa și utila activitate organizată prin efort comun.