În temeiul parteneriatului academic și a contribuției substanțiale la crearea imaginii favorabile în spațiul românesc a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, conferențiarul universitar, doctorul Daniel Cristea-Enache de la Facultatea de Litere a Universității din București, a fost decorat, în conformitate cu decizia Senatului Universității, cu Medalia onorifică „Ion Creangă”, la inițiativa domnului conferențiar universitar, doctor habilitat Adrian Ghicov, șeful Catedrei de limba și literatura română a Facultății de Filologie și Istorie.
Distincția i-a fost oferită de către rectorul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, conferențiar universitar, doctor Alexandra Barbăneagră, în contextul Colocviumului științific „Educația transdisciplinară pentru solidaritatea și demnitatea umană”, organizată în incinta Centrului Național de Inovații Digitale în Educație.
Domnul Daniel Cristea-Enache este un profesionist în spiritul critic sobru, elevat și nobil, un doctor în filologie cu ilustră vocație literară, istoric și critic literar de la București, care, prin preocupările epistemice de lungă durată în câmpul criticii literare românești, se apleacă cu vervă, pasiune și cu multă finețe, delicatețe, sensibilitate a gustului pentru literatura de calitate asupra fenomenului literaturii române din Basarabia și-l evaluează cu instrumentele esteticului, respectului pentru autori și pentru opere de referință.
Domnia-sa convertește fenomenul literaturii basarabene la propria ideologie. Cartea „Scriitori din Basarabia” ajunge astfel să-l reprezinte ca pe un gânditor care ia distanța necesară principiului imparțialității și emite judecăți critice degajate din axiologia operei literare.
Felicitări și recunoștință!