În plin sezon estival, pe durata a două săptămâni din luna iulie curent (10 – 21 iulie 2023), doamna BULAT-GUZUN Ana, dr., lector la Catedra Filologie Romanică, Facultatea Limbi și Literaturi Străine, s-a aflat într-un sejur academic la Nice, Franța, datorită unui acord de colaborare semnat între Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Universités de Francophonia, în data de 2 iunie 2022.
Extraordinara mobilitate de perfecționare, organizată de către FRANCOPHONIA și sponsorizată de AUF-MOLDOVA, s-a axat pe învățare reciprocă și descoperire didactică inovativă într-un context intercultural. Astfel, participanții din peste 40 de țări au avut ocazia să asiste la diverse module de formare, inspirate de practici ale didacticii moderne. Formatori de excepție de pe toate continentele și-au conjugat eforturile pentru ca experiența pedagogică trăită la Nice să fie una deosebită pentru profesorii de limba franceză (cursanți) din toată lumea.
Doamna BULAT-GUZUN Ana a participat la ateliere francofone cu tematică diversă: Motiver et dynamiser la classe avec le numérique, formator Christine Rant, Statele Unite; La créativité, où apprendre à communiquer autrement, formator Christine Thibaudier-Ness, Canada; Utiliser les outils du DELF pour motiver les apprenants dans le développement de leurs compétences langagières, formator Lesley Doell, Canada; Animer une formation avec aisance et maîtrise, formator Halyna Kutaseviych, Franța.
În afara orelor de curs, participanții au avut minunata ocazie de a descoperi bijuterii culturale din sudul Franței, aflate în Nice, Cannes, Monaco, Menton etc.
Această experiență pedagogică și interculturală inedită a fost organizată minuțios de o echipă de excepție, reunită sub numele FRANCOPHONIA.
Exprimăm gratitudine partenerilor noștri UNIVERSITÉS DE FRANCOPHONIA și AUF-MOLDOVA, pentru susținerea mobilității cadrelor didactice ale UPSC și internaționalizarea învățământului superior!