Lansarea Proiectului de consolidare a capacității Centrului de Formare Continuă și Leadership al UPSC

La 20 iunie 2023, în cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, a fost desfășurat evenimentul de lansare a Proiectului „Consolidarea capacității Centrului de Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău de a oferi formare profesională calitativă cadrelor didactice din sistemul de Învățământ Profesional Tehnic”, implementat cu sprijinul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și Guvernul Elveției, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Obiectivul major al proiectului vizează actualizarea Nomenclatoarelor domeniilor de formare profesională pentru învățământul profesional tehnic secundar, postsecundar și postsecundar nonterțiar.  

Pentru această misiune au fost selectați, în bază de concurs, 8 experți, care vor fi ghidați de 4 experți naționali, reprezentanți ai ministerelor de resort. Sarcinile și responsabilitățile experților vizează:

  • Analiza comparativă a cadrului legislativ național în domeniul formării profesionale a specialiștilor pentru nivelurile 3, 4 și 5 (ISCED), prin raportare la Clasificatorul Ocupațiilor din Republica Moldova (CORM 006-2021),
  • Elaborarea Nomenclatoarelor domeniilor de formare profesională pentru învățământul profesional tehnic secundar, postsecundar și postsecundar nonterțiar
  • Elaborarea Referențialului/Corespondenței dintre noul(ele) Nomenclator(e) și Nomenclatorul domeniilor de formare profesională și al meseriilor/profesiilor (HG425/2015) și Nomenclatorul domeniilor de formare profesională, al specialităților și calificărilor pentru ÎPT postsecundar și postsecundar nonterțiar (HG853/2015).

La eveniment, au participat (Agenda, aici) dl Martin Roch, director adjunct al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, reprezentanți ai Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, reprezentanți ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, echipa de proiect, echipa de experți-elaboratori, echipa de experți-evaluatori, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic, reprezentanți ai agenților economici, reprezentanți ai elevilor din învățământul profesional tehnic, alți factori interesați.

Participanții la eveniment au subliniat importanța și valoarea acestor instrumente naționale pentru sistemul de învățământ profesional tehnic, or, în temeiul noilor Nomenclatoare, furnizorii programelor de studii din învățământul profesional tehnic vor iniția noi programe de formare profesională relevante pentru nevoile pieței muncii din Republica Moldova, în corelație cu Clasificatorul Ocupațiilor din Republica Moldova (CORM 006-2021). Totodată, astfel va fi consolidat parteneriatul între instituțiile de învățământ superior, instituțiile de învățământ profesional tehnic și agenții economici în vederea adaptării ofertei de formare profesională la perspectivele pieței muncii.

La finalul evenimentului, participanții și-au exprimat convingerea că aceste acțiuni vor facilita accesul tinerilor la programe relevante de formare profesională în instituțiile de învățământ profesional tehnic, contribuind, astfel, la sporirea atractivității ocupațiilor și ofertelor educaționale pentru tineri, creșterea șanselor de angajare ale absolvenților și la dezvoltarea economică a țării.

Loading