În perioada 12-16 iunie 2023, Dr. conf.univ. Elena Sochircă și Dr. conf.univ. Vitalie Mamot de la Catedra Geografie Umană, Regională și Turism a Facultății de Geografie au efectuat o mobilitate academică de formare în cadrul Programului Erasmus+ la Universitatea Akdeniz din Antalya, Turcia. În cadrul mobilității academice de formare au avut loc mai multe activități, și anume:
- întrevederi cu administrația și cadrele didactice ale Facultății de Turism – prof. dr. Nedim Yozbașioglu, Dr. Dilek Hale Aybar – în cadrul cărora s-a accentuat importanța relațiilor de colaborare și a schimbului de experiență și de bune practici la nivel academic și administrativ pe dimensiunea domeniului Servicii hoteliere, turism și agrement;
- ședință cu șeful și reprezentanții Oficiului Erasmus+ din cadrul Universității Akdeniz – prof.dr. Irfan Turhan, Dr. Nuran Caner, Dr. Ayșe Tugcan – în cadrul cărora s-au discutat oportunități de participare în cadrul Programelor Erasmus+ destinate personalului academic și studenților;
- documentare și vizite pe teren în regiunea turistică Belek, unde a fost analizată infrastructura turistică și activitatea hotelieră;
- documentare și discuții cu studentele din cadrul Facultății de Geografie (UPSC) aflate în mobilitate academică Erasmus+ desfășurată la specialitatea Servicii hoteliere, turism și agrement. În acest sens, a fost vizitată rețeaua internațională de hoteluri Papilon (https://www.papillon.com.tr/papillon-zeugma-relaxury/) unde se desfășoară practica la turism (25.05.2023 – 25.07.2023) a studentelor Doina Iorgu (grupa 305) și Cristina Tabacari (grupa 205).
Mobilitatea a servit drept platformă de stabilire de contacte și consolidare de relații profesionale cu reprezentați ai universității gazdă. Ca rezultat al activităților de formare realizate, au fost stabilite relații de colaborare cu profesorii universitari, au fost lansate invitații de participare la conferințe științifice, proiecte de cercetare, de publicare a rezultatelor cercetării științifice în revistele universității etc.