Ți se dă cât poți lua, cât poți duce altora

La Drochia, Festivalul FILIPIADA a ajuns la cea de-a treia ediție. Evenimentul consacră o atitudine specială a gazdei în raport cu opera literară a scriitorului Iulian Filip, băștinaș din satul Sofia.

Este o manifestare de amploare, organizată la inițiativa Consiliului Raional Drochia, pe care Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, în virtutea Acordului de colaborare, o susține al doilea an consecutiv prin Catedra de limba și literatura română a Facultății de Filologie și Istorie. Șeful Catedrei Adrian Ghicov, conferențiar universitar, doctor habilitat, a precizat faptul că scriitorul Iulian Filip, fiind pedagog de formare, este,la ora actuală, cel mai jinduit de către școli și biblioteci om de creație.

Cei peste 600 de participanți au concurat la nouă probe, care reflectă relația literaturii cu artele conexe. De remarcat e că acțiunea stimulează cititorii în devenire, dar motivează și exersarea lecturii pe parcursul întregii vieți, adulții având parte dreaptă de probe literar-lectorale pe potrivă unei opere artistice inconfundabile a maestrului Iulian Filip.

Anul acesta, prilejul suplimentar de bucurie a lecturii l-a constituit inaugurarea sculpturii simbol „Balanța”, care are la bază inedită formula iuliană de invitație la lectură prin a pune cărțile la lucru, iar scriitorii si cititorii  – în dialog cultural deplin și sigur.

Cei mai buni participanți au fost invitați la studii în cadrul UPSC.

Literatura și viața formează omul!

Loading