În perioada 8 – 14 mai 2023, un grup de cadre didactice de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, Moldova, s-au aflat în deplasare la Universitatea Pedagogică din Cracovia, Polonia, cu care există o colaborare frumoasă de aproape un deceniu.
Scopul vizitei a constat în diseminarea experienţei şi a rezultatelor studiilor care privesc cadrele didactice în fața noilor provocări ale pieței muncii și ale modernității, noile contexte pentru dezvoltarea personală, munca și experiența lor profesională, rolul cadrului didactic în proiectarea carierei educaționale și profesionale a educabililor în cadrul primei ediţii a Conferinței Internaționale „Teacher. Change-Development” desfăşurată la Facultatea de Pedagogie a Universității Pedagogice din Cracovia. Au participat cercetători dintr-un număr mare de țări atât europene, dar și din SUA, și Japonia, care au împărtășit celor prezenți din experiența statelor lor în problemele dezbătute.
În aceeași perioadă, profesorii noştri au beneficiat de o serie de workshopuri „Aplicarea instrumentelor de coaching pentru autodiagnosticarea și proiectarea dezvoltării personale”, „Comunicarea eficientă a profesorilor din perspectiva creării unei comunități de învățare orientate spre dezvoltare”, „Gândirea vizuală în procesul de predare și învățare”, „Creativitatea în clasă”, „Cine este gerontologul” ș. a. pentru care le mulțumim dr. hab. prof. UP Norbert G. Picula, dr. hab. prof. UP Olena Kovalenko, dr. Katarzyna Jagielska, dr. Anna Mróz, mgr. Natalia Tomczyk, Alicja Jagielska.
De asemenea, cadrele didactice au vizitat și subdiviziunile de interes profesional ale Universității Pedagogice din Cracovia pentru a face schimb de bune practici, a discuta și a trasa perpectivele de colaborare pe termen scurt și lung între universitățile noastre. S-a beneficiat și de biblioteca universitară. pentru documentarea în domeniile de cercetare ale cadrelor didactice și a face cunoștință cu publicațiile recente.
Aducem alese mulțumiri universității-gazdă și, în special, dlui dr. hab. prof. UP Norbert G. Picula – directorul Institutului de Afaceri Sociale și Sănătate Publică, și dnei dr. hab. prof. UP Joana Lukasik – directorul Institului de Educația școlară specială și formarea cadrelor didactice, care au favorizat această vizită.
Pe această cale, transmitem și felicitări dlui dr. hab. prof. UP Norbert G. Picula pentru medalia „Crucea de Argint”, cu care a fost decorat prin Decretul Președintelui Poloniei dl. Andrzej Duda.