Seminar internațional cu tema „Sudul Basarabiei ca regiune multietnică”

La 5 aprilie, 2023, în sala Mediateca  a UPSC,  a avut loc seminarul internațional cu tema Sudul Basarabiei ca regiune multietnică, prezentat de către Camillo Breiling, Profesor de matematică și limba rusă, Școala VB Hamerlingplatz, Viena și  Paulus Adelsgruber, Lector de limba germană, OeAD Viena/UPSC. 

Evenimentul de înaltă voaloare academică, având conținut informativ impresionant, a prezentat interes deosebit pentru public. Scopul central al seminarului a constat în diseminarea rezultatelor unui studiu aprofundat despre minoritățile naționale din Basarabia din perioada interbelică și postbelică. 

 În acest sens, au fost descrise și evidențiate fenomenele sociale, economice și politice care au avut impact considerabil asupra comunităților etnice din acest spațiu geografic. A fost discutată evoluția lor, precum și perspectivele de dezvoltare în contextul în care asistăm la procese semnificative de asimilare sau chiar dispariție a numeroase comunități minoritare.

Studiul longitudinal desfășurat de către profesorul Camillio Breiling a vizat în special comunitatea lipovenilor și s-a materializat fructuos în teza sa de doctorat. 

Sesiunea extinsă de  întrebări – răspunsuri a confirmat interesul publicului pentru subiect  și relevanța acestuia și a reliefat o diversitate de probleme care ar putea constitui subiectul unor alte studii pertinente în domeniu.

Loading