În data de 29 martie 2023, Catedra Pedagogie Preșcolară, Educație Fizică și Dans din cadrul Facultății de Științe ale Educației, UPSC, a organizat Conferința de totalizare a Practicii Pedagogice 1 cu grupele academice 205 Pedagogie Preșcolară și 303 Pedagogia Învățământului Primar și Pedagogie Preșcolară.
Conferința de totalizare a practicii pedagogice s-a realizat cu prezența fizică, la care au particiapat metodiștii de la catedra de profil – dna Liuba MOCANU, dr., conf. univ., dna Elena STAMATI, lector univ., dna Lilia LAȘCU, dr. și studenții stagiari. Conferința a fost moderată de șefa de catedră, dna Lilia CEBANU, dr., conf. univ. și coordonatorul stagiului de practică dna Aliona OHRIMENCO, dr., conf. univ.
În cadrul practici pedagogice, studenții stagiari au desfășurat activități didactice integrate cu grupele de copii. Conținutul practicii s-a axat pe următoarele direcții importante: formarea interesului profesional faţă de activitatea pedagogică a cadrului didactic în IET și a competențelor profesionale în domeniu; observarea elementelor principale ale unei zile în grădiniţa de copii, adocumentației cadrului didactic și a activităților desfășurate de către acesta; organizarea activităţilor propriu-zise cu copiii.
În cadrul conferinței, studenții au vorbit despre impactul practicii pedagogice asupra formării profesionale, au împărtășit experiența acumulată în aplicarea metodelor didactice, realizarea materialelor didactice, participarea la diverse activității educaționale și extracurriculare, dificultățile cu care s-au confruntat. Constatăm că, studenții stagiari au manifestat abilității didactice, empatie și responsabilitate.
Aducem mulțumiri dnei Lilia CEBANU, dnei Aliona OHRIMENCO, pentru coordonarea stagiului de practică și ghidarea studenților stagiari; IET nr. 62 ,,Andrieș”, IET nr. 46 ,,Auraș-Păcuraș”, IET nr. 225 ,,Spicușor” pentru colaborare, asigurare de condiții prielnice și ghidare calificată a stagiarilor în cadrul practicii pedagogice!