Webinarul „Strategii de educație economică a copiilor în familie”

Ieri, 21 martie 2023, Catedra Științe ale Educației și Management din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, a desfășurat, în format online, webinarul „Strategii de educație economică a copiilor în familie”.

Circa 90 de persoane: masteranzi, studenți, cadre didactice din IET, cadre didactice din școli primare, cadre didactice universitare, psihologi, cadre manageriale etc., au discutat despre importanța dezvoltării personale pe dimensiunea educație economică și antreprenorială.

În cadrul webinarului, au fost expuse 10 teme economice în baza căror toți cei interesați își vor putea selecta strategiile educative, printre care:

– valorile economice;
– munca și timpul liber;
– bugetul familiei;
– economisirea;
– banii de buzunar;
– lecturi economice;
– filme și emisiuni cu conținut economic;
– greșelile părinților în educația economică a copiilor lor.

Aducem mulțumiri dnei OLOIERU Anastasia, dr., lector univ. pentru organizarea evenimentului, dar și tuturor participanților pentru implicare activă în cadrul webinarului!

Loading