În perioada 13-15 martie 2023 a avut loc ediţia a IV-a a Congresului Ştiinţific Moldo-Polono-Român „Educație. Politici. Societate” la care au fost înregistrate cca. 150 de comunicări şi au participat cercetători din Moldova, Polonia, România, Franţa, Ucraina, Brazilia, Şri Lanca şi alte ţări. Lucrările acestei manifestări ştiinţifice s-au desfăşurat în format mixt.
Congresul a fost deschis cu un cuvânt de salut din partea reprezentanților celor 3 instituții co-organizatoare: Alexandra Barbăneagră – rectorul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Moldova, Norbert G. Pikuła – directorul Institutului de Afaceri Sociale și Sănătate Publică a Facultății de Pedagogie, Universitatea Pedagogică din Cracovia, Polonia, și Gina Aurora Necula – decanul Facultății Transfrontaliere, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România.
Excelenţa Sa Domnul Ambasador al Poloniei în Republica Moldova, Tomasz KOBDZEI, în luarea de cuvânt la deschiderea Congresului, a menţionat importanţa acestor manifestări în consolidarea prieteniei între Republica Moldova şi Polonia.
Comunicările din sesiunea plenară ale raportorilor Christine Mengès Le Pape (Franţa), Olena Kovalenko (Polonia), Gina Aurora Necula (România), Norbert G. Pikuła (Polonia) şi Valentin Constantinov (Moldova) au dezvăluit un spectru larg al problemelor situate pe eşichierul educaţie, politici şi societate.
Spectrul dezbaterilor care au avut loc în cele 8 secţii ale congresului este unul foarte larg. În general, este vorba de domeniile care se încadrează în segmentul larg al știinţelor educaţiei, cercetării și aspectelor interdisciplinare, problemelor istoriografiei polono-române şi a celei moldoveneşti ca parte componentă a acelei din urmă, problemelor sociale şi ale modalităţilor de depăşire a acestora în condiţiile unor schimbări profunde ale societăţii la nivel global la care asistăm la momentul actual.
Participanţii la congres au stabilit necesitatea continuării acestor întruniri ştiinţifice într-o lume din ce în ce mai întrepătrunsă, în care hotarele de stat au devenit un concept mai mult simbolic, iar sintagma o lume fără frontiere devine o realitate.