„Evoluția sistemului național al învățământului special și incluziv ca proces unitar teoretico-praxiologic în câmpul educațional european”

„Evoluția sistemului național al învățământului special și incluziv ca proces unitar teoretico-praxiologic în câmpul educațional european” este genericul Conferinței Ştiinţifice Naționale cu participare internaţională desfășurată în data de 2 decembrie 2022, în cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, cu ocazia celor 50 de ani de activitate ai Catedrei de Psihopedagogie și Psihopedagogie Specială din cadrul Facultății de Psihologie și Psihopedagogie Specială.

La eveniment au participat colegi din mai multe universități partenere, precum: Universitatea Pedagogică de Stat „M. P. Dragomanov” din Kiev, Ucraina; Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației; Universitatea din Gavle, Suedia.

Ne-am bucurat să împărtășim experiențele, dar și emoțiile, cu reprezentanții structurilor de stat și a organizațiilor cu un rol semnificativ în dezvoltarea și implementarea politicilor educaționale în Republica Moldova: Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului din Moldova, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova, Asociația Persoanelor cu Dizabilități de Intelect „Humanitas” din Moldova etc.

În cadrul panelurilor de discuții din atelierele conferinței au fost prezentate diverse experiențe în educația și asistența psihopedagogică a copilului cu cerințe educaționale speciale, dezvoltate în țară și peste hotarele ei. Cu implicarea celor circa 200 de participanți – specialiști din domeniul educației (învățământ general și superior), actori ai sectorului asociativ etc. au fost discutate provocările în calea asigurării accesului la educație de calitate pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, stabilite perspectivele de dezvoltare și rolul fiecărui sector în reușita proceselor demarate.

Loading