Asociația Studenților și Absolvenților Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a desfășurat a doua ediție a Campaniei de promovare a Voluntariatului la UPSC – „FII ACTIV, FII VOLUNTAR!”. Evenimentul a avut loc în sala CNIDE „Clasa Viitorului”, în data de 1 noiembrie 2022.
Campania de promovare a avut drept scop creșterea în rândul studenților a gradului de sensibilizare cu privire la valoarea, importanța și necesitatea voluntariatului în societate, a beneficiilor celor care-l practică, precum și stabilirea unui Parteneriat Social între Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Fundația de Binefacere „Caritas Moldova”, prin semnarea, în curând, a unui Acord de Parteneriat. Campania de promovare a Voluntariatului la UPSC – „FII ACTIV, FII VOLUNTAR!”, a 2-a ediție, este o acțiune apărută din nevoia de a promova public voluntariatul, ca modalitate de responsabilitate socială individuală și ca mod de manifestare a cetățeniei active.
La eveniment, au participat reprezentanții „Caritas Moldova”, împreună cu directorul, Edward Lucaci, doamnele Prorector, conf. univ., dr. Angela Globa și conf. univ., dr. Diana Antoci, conf. univ. dr. Uliana Culea, Președintele Asociației Studenților și Absolvenților UPSC, cadre didactice, studenți interesați în activități de voluntariat în beneficiul Universității și în cadrul Fundației „Caritas Moldova”, care activează în Moldova de peste 27 de ani.
Programul evenimentului a fost bogat în mărturii din activitatea de voluntariat, activități interactive, sesiunea de întrebări și răspunsuri, momente în care studenții UPSC și-au demonstrat interesul în implicarea acțiunilor de voluntariat și au conștientizat importanța voluntariatului în societate.