În data de 21 octombrie 2022, Facultatea Arte Plastice și Design, UPS „Ion Creangă” din Chișinău a desfășurat vernisajul expoziției de artă contemporană a creației profesorilor facultății. Aceasta a fost prima ediție a unei expoziții comune a profesorilor facultății din ultimii ani.
La expoziție au fost prezentate 37 de lucrări, realizate în diferite tehnici: pictură, linogravură, gravură de șevalet, grafica digitală, arta decorativă. Expoziția a relevat un profesionism înalt al profesorilor, tehnici de autor, performanțe înalte în domeniul artelor, fapt apreciat de studenții facultății.
Vernisajul expoziției de artă a profesorilor facultății a fost posibil grație aportului acordat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova și poate fi urmărit până în data de 18 noiembrie 2022, în Sala cu Orgă – Centrul Național al Muzicii de Cameră din Chișinău și efortul organizatoric al curatorului expoziției Alexandru Alavațchi.
La fel, vă invităm la următoarele expoziții de lucrări a profesorilor facultății:
- Andrei Castravăț, lector univ. la catedra Studiul artelor, Grafică și Metodologia instruirii, va avea expoziție personală de gravură și pictură – 29 octombrie 2022 în Muzeul Raional de Istorie, Etnografie și Artă, Drochia
- Alexandru Ermurache, lector univ. la catedra Studiul artelor, Grafică și Metodologia instruirii, va avea expoziție personală de grafica digitală – 24 decembrie 2022 în Centrul Expozitional „Constantin Brâncuși”, Chișinău.
Intrare liberă.























