Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de ființe umane la Facultatea Psihologie și Psihopedagogie Specială

În vederea marcării „Zilei Europene de luptă împotriva traficului de ființe umane”, în cadrul Campaniei naționale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane” (17.10.2022 – 21.10.2022), desfășurată anual în R. Moldova, Facultatea Psihologie și Psihopedagogie Specială, UPSC, a organizat  workshopul cu genericul „Abordare multidisciplinară în prevenirea traficului de ființe umane: practici naționale și internaționale”, în data de 19 octombrie 2022.

La eveniment au participat studenții Facultății Psihologie și Psihopedagogie Specială, studenți de la facultatea Filologie și Istorie, cadre didactice, dar și specialiști în domeniu, invitați de onoare, care au fost și formatorii acestei activități cu impact în rândurile tinerilor în ceea ce privește prevenirea Traficului de ființe umane.

Formatorii acestui workshop au fost:

  • Apreda Ersilia, coordonator protecție OIM Moldova: „Experiențe internaționale în prevenirea traficului de ființe umane”, Italia
  • Donos Alexandr, președintele Centrului național de Formare, Asistență, Consiliere și Educație din Moldova, partener OIM, psiholog: „Portretul psihologic al victimei traficului de ființe umane”, R. Moldova
  • Frunză Mariana, manager al Complexului de servicii sociale pentru copii în situații de stradă: „Prevenirea traficului de ființe umane în rândul copiilor străzii în R. Moldova”
  • Adăscăliță Viorica, expert național în protecția copiilor, supervizor, intervievator, psiholog practician, dr., conf. univ. catedra Psihologie, Facultatea Psihologie și Psihopedagogie Specială: „Prevenirea traficului de ființe umane prin programe educaționale în instituțiile de învățământ”, R. Moldova.

Traducerea din limba italiană a fosta asigurată cu succes de către dna Buzenco Aurica, dr., lector univ. catedra Psihopedagogie și PPS.

Mulțumim enorm invitaților de onoare pentru informația și experiența împărtășită cu atâta dăruire, șefilor de catedră, profesorilor care s-au implicat în organizare, studenților care au manifestat interes față de activitate.

Sperăm ca nivelul de conștientizare a protecției contra traficului de ființe umae să crească, iar aceasta e ste posibil, întâi de toate, prin informare și educație.

Loading